Politică
Performanța realizată de Nicușor Dan pe care puțini au observat-o: „Nu cred că mai există o astfel de situație”
Performanța realizată de Nicușor Dan pe care puțini au observat-o. Foto: Alex Gâlmeanu
Nicușor Dan, noul președinte al României, pe lângă performanța electorală pe care a înregistrat-o, a atins, în mod indirect, și o performanță pe care puțini oameni au remarcat-o.
Nicușor Dan a atins și o performanță fotografică, ce ar putea fi considerată „reper într-o eventuală „istorie” a fotografiei românești”, relatează Alex Gâlmeanu pe blogul său.
Acesta a câștigat cu un singur set de imagini, făcute de Alex Gâlmeanu, atât Primăria Bucureștiului, cât și un referendum. Ulterior a candidat la alegerile prezidențiale, a intrat în turul doi, iar în final, acesta a câștigat poziția de președinte al României.
„Lucrul acesta, bănuiesc (fără să fi verificat cu prea multă atenție), este unic în peisajul fotografic românesc. Nu cred că mai există o astfel de situație în care un set de imagini să fi câștigat aproape tot ce se putea câștiga din punct de vedere electoral în țară”, potrivit lui Alex Gâlmeanu.
Alex Gâlmeanu, unul dintre cei mai cunoscuți fotografi din România
Alex Gâlmeanu, 48 de ani, este unul dintre cei mai cunoscuți fotografi din România. Prima poză a făcut-o în 1992, iar profesionist a devenit în 1997, când a debutat la grupul Ringier, editor Libertatea. Din 2002 este freelancer, având în palmares coperți pentru toate revistele importante. A fotografiat cu majoritatea vedetelor autohtone, dar a colaborat și cu executivii marilor companii. Este multipremiat național și internațional.
Recomandări
Tatăl lui Vlad Pascu le oferă câte 20.000 de euro daune morale părinţilor celor doi studenţi ucişi cu maşina de fiul lui
„Am satisfacția imensă de a fi lucrat cu toți președinții României de după 1990. Setul de poze cu domnul Nicușor Dan l-am realizat în primăvara trecută, am fost contactat de stafful de campanie. Ședința foto a durat două ore. Dl. Dan a avut încredere atât în mine, cât și în echipa lui de campanie, ascultând toate indicațiile”, a declarat Alex Gâlmeanu pentru Libertatea.
Imaginile au fost utilizate, cu acordul autorului, în trei campanii: pentru Primăria Capitalei, pentru referendum și pentru actualele alegeri prezidențiale.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Viva.ro
„Nu suntem crezuți…”.Până acum a tăcut, dar ce a dezvăluit Mirabela Grădinaru la trei zile după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale i-a luat pe toți prin surprindere
Libertateapentrufemei.ro
Ultima oră! Ce se întâmplă acum cu femeia care și-a aruncat fetița de la etaj și apoi pe ea, medicii și martorii au vorbit. Detaliile sunt cumplite!
Adevarul.ro
INTERVIU | Consilierul prezidențial Dragoș Anastasiu: Zeci de mii de bugetari trebuie să plece, sunt incompetenți
Elle.ro
Violet Affleck, detalii despre conflictul cu mama ei, Jennifer Garner. Care este motivul pentru care s-au certat: „Șocată, uimită de…”
Unica.ro
Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște
Observatornews.ro
Ministrul Daniel David, reacţie despre programul de educaţie sexuală pentru minori EVARS, aprobat în Franţa
HOROSCOP
Horoscop 23 mai 2025. Scorpionii au parte de o zi care răscolește, nu aduce liniștea pe care și-au dorit-o de ceva vreme
Închide









