Boris și Carrie Johnson Foto: Hepta
Fostul premier britanic Boris Johnson şi soţia sa, Carrie Johnson, au anunţat sâmbătă naşterea celui de-al patrulea lor copil, relatează Sky News și The Independent.
Carrie Johnson (37 de ani) a împărtăşit vestea pe Instagram, precizând că Poppy Eliza Josephine Johnson s-a născut pe 21 mai într-o maternitate din Londra.
„Nu-mi vine să cred cât eşti de frumoasă şi micuţă. Mă simt incredibil de norocoasă. Suntem cu toţii complet îndrăgostiţi. Nu sunt sigură că am dormit vreun minut de când te-ai născut, pentru că nu mă pot opri să te privesc cât de adorabilă eşti”, a scris Carrie Johnson.
Poppy Eliza Josephine este al patrulea copil al cuplului, după Wilfred, Romy şi Frank.
„Mulţumesc foarte mult echipei extraordinare de maternitate de la UCLH (University College London Hospitals) şi în special lui Asma şi Patrick, care au avut grijă de mine atât de bine pe parcursul tuturor sarcinilor mele. Nu vă pot mulţumi îndeajuns. Wilf, Romy şi Frank sunt absolut încântaţi, în special Romy, care îşi dorea foarte mult o surioară. Aşteptăm cu nerăbdare rochiile asortate”, a adăugat soția fostului premier britanic.
Recomandări
Inundațiile catastrofale din mai 1970. A plouat în Transilvania cât să acopere toată România cu un strat de opt centimetri de apă
Carrie Johnson a mai spus că abia aşteaptă „cocktailuri şi pizza cu micuţul bebeluş dormind în braţe”. „Viaţa nu poate fi mai frumoasă”, a conchis ea.
Boris și Carrie Johnson s-au logodit în 2019 și s-au căsătorit în mai 2021. Primul lor copil, Wilfred, s-a născut în aprilie 2020, urmat de Romy în decembrie 2021 şi Frank în iulie 2023.
Poppy, despre care Carrie Johnson a spus că este „ultimul membru al clanului” Johnson, este cel de-al nouălea copil al fostului premier britanic.
Boris Johnson (60 de ani) are patru copii adulți – Lara, Milo, Cassia și Theodore – cu cea de-a doua soție a sa, Marina Wheeler, de care a divorțat în 2018, precum și o fiică rezultată dintr-o aventură cu consultanta în artă Helen MacIntyre.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Viva.ro
„Nu suntem crezuți…”.Până acum a tăcut, dar ce a dezvăluit Mirabela Grădinaru la trei zile după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale i-a luat pe toți prin surprindere
Libertateapentrufemei.ro
Tânăra vedetă, moartă la 25 de ani. Pierduse deja un copil, suferea de boli grave. Pe 9 mai și-a unit destinul cu iubirea vieții ei, acum totul s-a sfârșit
Adevarul.ro
Dezamăgirea electoratului suveranist de la capătul României. Ce spun oamenii dintr-o comunǎ unde Simion a câștigat cu peste 70% REPORTAJ
Elle.ro
Virgil Ianțu, declarații emoționante despre relația cu fiica lui. Jasmina apelează la tatăl ei pentru sfaturi în dragoste: „Asta e o chestie atât de faină”
Unica.ro
A fost una dintre cele mai frumoase și mai cunoscute femei, dar s-a retras din viața mondenă. Fotografii au surprins-o pe stradă, la plimbare cu cățelul! Îți dai seama cine e?
Observatornews.ro
Motivul pentru care doar 2 din 10 studenţi români lucrează în timpul facultății: „Nu am putut să mă angajez, deşi mi-aş fi dorit”
HOROSCOP
Horoscop 24 mai 2025. Capricornilor le va fi mai bine, dacă vor accepta să tempereze impulsurile dominatoare care tulbură liniștea familiei
Închide









