Știri Externe
Țara europeană care restricționează reîntregirea familiilor migranților. Ministru: „Am ajuns într-un punct critic”
Alexander Dobrindt, noul ministru de externe al Germaniei Foto: Hepta
Noul ministru de interne al Germaniei, Alexander Dobrindt, va prezenta un proiect de lege privind restricționarea reîntregirii familiale pentru anumiți refugiați, relatează agenția de presă DPA, preluată de Agerpres.
Rudele refugiaților cu statut de protecție subsidiară se vor putea alătura acestora în Germania doar după doi ani, potrivit planurilor ministrului Dobrindt, care urmează linia acordului de coaliție încheiat între conservatorii cancelarului Friedrich Merz (CDU/CSU) și social-democrați (SPD).
Cazurile considerate deosebit de urgente vor fi exceptate de la noile reguli de reunificare familială. „Până acum, 1.000 de persoane pe lună au putut să își urmeze familiile în Germania. Asta se termină acum”, a declarat ministrul Dobrindt într-un interviu acordat pentru Bild.
„Trebuie să reducem semnificativ factorii de atracție către Germania. Aceasta este o altă modalitate de a arăta că politica de migrație a Germaniei s-a schimbat”, a adăugat el.
Noul guvern german, condus de conservatori, a promis să combată imigrația ilegală, notează DPA. În primele 24 de ore de la instalare, Dobrindt a ordonat intensificarea controalelor și returnarea solicitanților de azil de la frontieră, în pofida criticilor care spun că măsura încalcă legislația Uniunii Europene.
Guvernul german a suspendat deja reunificările familiale pentru refugiații fără statut de azil între martie 2016 și iulie 2018, invocând capacitățile suprasolicitate.
Recomandări
Erika Isac, artista care a lansat „Macarena”: „Când extrema dreaptă câștigă teren, nu vorbim doar despre partide, ci despre o cultură a fricii, a rușinii și a controlului”
Începând din august 2018, până la 1.000 de rude ale refugiaților fără acest statut au primit lunar permisiunea de a veni în Germania, precizează DPA.
Mai mult de 30 de ONG-uri au cerut Berlinului să nu restricționeze reunificările familiale.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Viva.ro
„Nu suntem crezuți…”.Până acum a tăcut, dar ce a dezvăluit Mirabela Grădinaru la trei zile după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale i-a luat pe toți prin surprindere
Libertateapentrufemei.ro
Imagine rară cu băiatul cel mare al lui Andi Moisescu și al Oliviei Steer. Un adevărat gentleman, într-un costum impecabil, David e leit mami. Pregătiri pentru banchet
Adevarul.ro
Cazinoul din Constanța, locul unde s-au ruinat averi, dar s-au născut legende: de la „Mărgăritarul Mărei Negre“ la „spelunca unde se pradă și se corupe lumea“
Elle.ro
Liam, fiul lui Laurențiu Reghecampf și al Corinei Caciuc, a împlinit 3 ani! Părinții i-au pregătit o petrecere spectaculoasă
Unica.ro
A fost una dintre cele mai frumoase și mai cunoscute femei, dar s-a retras din viața mondenă. Fotografii au surprins-o pe stradă, la plimbare cu cățelul! Îți dai seama cine e?
Observatornews.ro
România, sub cod portocaliu. Furtunile au făcut prăpăd în casele oamenilor: „Acum avem valuri. Doamne Maica Domnului”
HOROSCOP
Horoscop 26 mai 2025. Săgetătorii se exprimă mai bine, își găsesc cuvintele mai ușor, capătă informații, propuneri și idei captivante
Închide









