Un bărbat de aproximativ 35 de ani, stabilit și angajat în București de peste 14 ani, a pierdut avansul pentru un apartament în valoare de 90.000 de lei (circa 20.000 de euro), după ce a căzut victima unei escrocherii online.
Victima și-a spus povestea în fața jurnaliștilor, în cadrul unui eveniment dedicat fraudelor online, organizat de Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), ING bank și Binance România, transmite Hotnews.ro.
„Vreau să atenționez că poți fi păcălit chiar dacă crezi că ție nu se poate întâmpla asta”.
Interesul tânărului în investiții la bursă și criptomonede a început treptat. Urmărea pagini din domeniu pe rețelele de socializare și era membru într-un grup de Telegram. „Mă gândesc că poate de acolo am fost racolat”, a declarat acesta.
Bărbatul a fost abordat pe WhatsApp de un pretins „agent de investiții”, pe nume Marius Avram, care a susținut că este reprezentantul unei firme de investiții.
Tânărul a comis prima greșeală, când a presupus că a fost contactat datorită activității sale pe paginile de profil, în loc să afle concret de unde avea agentul numărul său de telefon.
Agentul l-a convins să instaleze o aplicație de share-screen, prin intermediul căreia i-a arătat randamente „destul de bunicele” ale firmei și l-a tentat cu ideea unor profituri „foarte mari”.
„Practic asta mi-a luat mințile. E nebunia câștigului, nu știu cum să zic.”
Cum a decurs înșelătoria
Victima a fost convinsă să investească cei 90.000 de lei (aproximativ 20.000 de euro) sumă care reprezenta avansul pentru un apartament.
Agentul l-a „ajutat” să deschidă un cont personal pe o platformă de investiții. Ulterior agentul i-a făcut o propunere de nerefuzat, și anume dublarea sumei depuse în doar trei luni, până la 180.000 de lei.
„Într-adevăr, când ceva sună prea frumos ca să fie adevărat, de obicei așa e. E prea frumos ca să fie adevărat,” recunoaște victima acum.
Victima s-a trezit cu contul bancar blocat
Pentru a beneficia de acest câștig, i s-a cerut să depună banii la un ATM Crypt, agentul justificând că această metodă e mai rapidă.
„Am pus botul,” a mărturisit el. Agentul l-a îndrumat către un ATM Crypto dintr-un centru comercial din București și i-a cerut să-i trimită fotografii cu chitanțele.
După depunere, comunicarea cu agentul a încetat brusc. Când a încercat să retragă alți bani și a fost blocat de limitele cardului.
O discuție cu banca, unde a povestit cele întâmplate, a scos la iveală cruda realitate: era o victimă a unei escrocherii. Contul său a fost blocat, iar banca l-a îndrumat să depună imediat o sesizare la poliție
Cazul este acum în investigare la poliție de aproximativ o lună și jumătate. Victima a furnizat toate detaliile, inclusiv numărul de telefon al agentului, numele acestuia, platforma, și capturi de ecran cu sumele și transferurile. Banii nu erau accesibili în contul victimei, fiind gestionați exclusiv de agent, tânărul având doar drept de vizualizare.
„Avem specialiști și o serie de aplicații prin care pot fi efectuate mult mai bine investigații referitoare la tranzacțiile cu criptomonede. Cu Binance avem o cooperare destul de activă pe partea de sechestru de criptomonede. Cred că structurile noastre de la DCCO au pus sechestru în mai multe dosare, nu doar in dosarele noastre, pe criptomonede în valoare de aproximativ 8 milioane de euro”, a declarat Flavius Nistor, șef serviciu în Direcția de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul IGPR.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul …
vezi toate articolele









