Ilie Bolojan susţine creşterea normei didactice: Nu este o tragedie să predai 20 de ore

ilie-bolojan-sustine-cresterea-normei-didactice:-nu-este-o-tragedie-sa-predai-20-de-ore
Publicitate Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | Dotări Premium - NOCIS

Invitat la Antena 3 CNN, Ilie Bolojan a susţinut măsura propusă de creştere a normei didactice în învăţământul preuniversitar, considerând că România are unele dintre cele mai reduse norme din Europa: „Am ajuns la 16 ore normă didactică pentru un profesor cu experienţă. În condiţiile în care lucrează 40 de ore pe săptămână, nu e o tragedie să se ajungă la 20 de ore la clasă.”

Bolojan a subliniat că, în paralel cu scăderea numărului de elevi, au fost reduse orele de predare, dar performanţele educaţionale nu au crescut.

În opinia sa, sistemul a devenit ineficient şi scump, cu multe posturi ocupate de suplinitori sau profesori cu derogări: „Avem peste 30.000 de posturi la plata cu ora, iar orele suplimentare se plătesc dublu. Creşterea normei reduce această povară bugetară.”

Oficialul a pus în discuţie şi modul în care sunt acordate bursele de merit, arătând că există discrepanţe între mediile obţinute în clasă şi rezultatele la examenele naţionale: „Avem clase întregi cu bursă de merit, iar la bac iau 5 sau 6. Nu mai ştim ce înseamnă merit. Asta este, din păcate, o formă de fraudă morală.”

În final, Bolojan a spus că este nevoie de reguli clare şi aplicate uniform pentru a obţine rezultate mai bune în educaţie şi în societate: „Dacă vrem comportamente corecte, trebuie să stabilim reguli bune, care se aplică tuturor.”

Publicitate Arcadia Spitale și Centre Medicale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *