Doi copii din București, ambii cu vârsta de 9 ani, au fost loviţi de un skijet, sâmbătă, în timp ce se scăldau în apele Dunării, în zona plajei Gostinu din judeţul Giurgiu.
Ambii copii au fost răniţi, fiind transportați la un spital din Capitală. Ulterior, polițiștii au stabilit că skijet-ul era condus de un bărbat din Bucureşti, aflat sub influenţa alcoolului.
„Poliţiştii din cadrul Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Giurgiu au fost sesizaţi prin apel 112, cu privire la faptul că, pe fluviul Dunărea, în zona plajei Gostinu, doi copii ar fi fost loviţi de un skijet. Din primele cercetări, a reieşit faptul că un bărbat de 34 de ani, din municipiul Bucureşti, în timp ce conducea un skijet, pe fluviul Dunărea, în zona localităţii Gostinu, ar fi lovit doi copii, ambii de 9 ani, din municipiul Bucureşti, care se aflau în apă”, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Județean (IPJ) Giurgiu, citați de News.ro.
Poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest pe bărbatul care conducea skijetul, rezultatul fiind pozitiv: 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Oamenii legii continuă cercetările în acest caz pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.









