Turcia îşi închide porturile şi spaţiul aerian pentru navele şi avioanele israeliene

turcia-isi-inchide-porturile-si-spatiul-aerian-pentru-navele-si-avioanele-israeliene
Publicitate Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | Dotări Premium - NOCIS

„Ne-am închis porturile pentru navele israeliene (…) şi nu permitem avioanelor (israeliene) să intre în spaţiul nostru aerian”, a declarat ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, în faţa parlamentului turc.

O sursă diplomatică turcă a precizat pentru AFP că această a doua restricţie nu se aplică avioanelor comerciale israeliene care survolează Turcia. Zborurile directe între cele două ţări fuseseră deja suspendate.

„Nicio altă ţară în afară de a noastră nu şi-a întrerupt complet schimburile comerciale cu Israelul”, s-a lăudat Hakan Fidan în cadrul unei sesiuni extraordinare dedicate războiului din Gaza.

Marea companie israeliană de transport maritim ZIM a precizat luni că a primit un avertisment din partea autorităţilor portuare turce, care o informa că „navele deţinute, administrate sau operate de o entitate legată de Israel nu vor mai fi autorizate să acosteze în porturile turceşti”.

Relaţiile dintre Israel şi Turcia, una dintre puţinele ţări cu majoritate musulmană care îl recunoaşte pe Israel, s-au deteriorat de la începutul războiului din Fâşia Gaza, declanşat de atacul Hamas pe teritoriul israelian pe 7 octombrie.

Publicitate Arcadia Spitale și Centre Medicale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *