Ne luăm adio oficial de la tezaurul dacic. Statul român a încasat deja 5,7 milioane de euro despăgubiri pentru cele 4 obiecte de patrimoniu furate în ianuarie, din Muzeul olandez Drents. Suma, plătită integral de o mare companie de asigurări olandeză, a intrat deja în contul Muzeului Național de Istorie a României.
După lungi întregi de așteptare și suspans, autoritățile au decis să nu mai aștepte finalizarea anchetei penale derulate de autoritățile olandeze și au acceptat plata la valoarea asigurată.
Dacă este necesară restaurarea, costurile vor fi deduse din despăgubirea achitată
Însă, dacă într-un caz fericit piesele sunt recuperate, acestea vor fi predate imediat Muzeului Național de Istorie a României (MNIR), unde specialiștii vor face o evaluare completă. Dacă este necesară restaurarea, costurile vor fi deduse din despăgubirea deja achitată.
Cercetările continuă în paralel pentru identificarea și tragerea la răspundere a autorilor, iar suspecții principali se află în continuare în detenție, potrivit aceleiași surse.
Jaf ca în filme
Jaful a avut loc în noaptea de 24/25 ianuarie 2025, din expoziția „Dacia – Imperiul de aur și argint” fiind sustrase Coiful de la Coțofenești și 3 brățări dacice din aur. În lunile ce au urmat jafului, România a demarat procedurile de despăgubire, autoritățile olandeze menținând dosarul penal deschis pentru recuperarea artefactelor.
„Statul român a fost despăgubit cu 5,7 milioane de euro pentru cele 4 obiecte de patrimoniu furate dintr-un muzeu din Olanda… Dacă se va constata că este nevoie de restaurare, costurile vor fi deduse din despăgubirea deja achitată”, potrivit Digi24.
Notă: Despăgubirea este o procedură civilă în baza poliței de asigurare și nu influențează ancheta penală; dacă obiectele sunt recuperate, fluxul de evaluare și eventuală restaurare se activează imediat, conform protocolului indicat de MNIR și autoritățile citate de postul de televiziune.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI
ADIO coif de la Coțofenești. Procurorii olandezi au renunțat la acuzațiile împotriva a trei suspecți în cazul furtului tezaurului DACIC
Banda de motocicliști Hardliners, implicată în furtul COIFULUI de aur? „Posibilă monedă de schimb pentru eliberarea unui infractor român”









