Persoanele care trăiesc în străinătate și nu depun un anumit document cerut de CNPP, în termenul limită, riscă să nu își mai primească pensia de la 1 octombrie 2025.
Cetățenii români care trăiesc în străinătate trebuie să completeze bianual „certificatul de viață”. Este un document necesar, pentru ca aceștia să își poată primi, în continuare, pensia. Acum, mai au doar câteva zile până când mai pot depune acest document.
Cetățenii trebuie să trimită din propria inițiativă „certificatul de viață”, pentru a primi pensia
Noua lege arată că acest document trebuie să fie completat de două ori pe an, aspect pe care nu toți cetățenii aflați în străinătate îl cunosc. În condițiile în care documentul nu este completat și transmis în intervalul menționat, există posibilitatea să nu mai intre în posesia banilor cuveniți sub formă de pensie.
În ce perioade se transmite?
Până la 1 septembrie 2024, acest document trebuia depus o singură dată pe an. Acum, însă, după ce legislația a suferit schimbări, cetățenii vor depune actul bianual. O dată se depune până la data de 31 martie, iar a doua oară până 30 septembrie.
Acum, beneficiarul nerezident trebuie să transmită documentul din propria inițiativă.
Riscă să aibă pensia suspendată de la 1 octombrie 2025
„Până la 1 septembrie, anul trecut, noi trimiteam modelul certificatului de viață pensionarului, iar acesta îl completa și ni-l returna. Pe legislația actuală, se va duce în fața unei autorități legale de pe teritoriul statului de domiciliu sau de ședere permanentă, autoritatea certificând acest fapt, iar titularul dreptului de pensie are obligația de a ni-l transmite la datele arătate”, a precizat Stelian Stoica, director adjunct Casa de Pensii Mureș, conform Focus – Prima TV.
Persoanele care nu își depun certificatul riscă să aibă pensia suspendată de la 1 octombrie 2025 și să o primească câteva luni mai târziu.
Ce transmite CNPP
Casa Națională de Pensii Publice transmite următoarele informații pentru cetățenii aflați în străinătate:
„Potrivit noului cadru legal în domeniul pensiilor, în vigoare de la data de 1 septembrie 2024, Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, în cazul beneficiarilor stabiliți în străinătate (nerezidenți), certificatul de viață se transmite semestrial, din proprie inițiativă, de beneficiarul nerezident aflat în plată, până cel târziu la data de 31 martie, respectiv până la data de 30 septembrie a fiecărui an, după cum urmează:
a). în perioada 01 ianuarie – 31 martie, pentru prima verificare din cursul unui an calendaristic;
b). în perioada 01 iulie – 30 septembrie, pentru a doua verificare din cursul unui an calendaristic.Certificatul de viață trebuie semnat în fața unei autorități legale de pe teritoriul statului de domiciliu sau de ședere permanentă, după caz, respectiva autoritate certificând acest fapt”, transmite CNPP.
Autorul recomandă:
Aproape 4 milioane de PENSIONARI nu vor beneficia de creșterea veniturilor, în 2027. Care este motivul
Mai merită în 2025 să cumperi VECHIME în muncă? Pensia socială e mai mare decât contribuția retroactivă
Pensionarii din România primesc vouchere de alimente, în septembrie. Cine se încadrează și care este cuantumul sumei
sursă foto: Shutterstock
sursă video: Prima TV









