Într-o mișcare disperată, a doua zi după rectificarea bugetară, România a ieșit pe piețele externe ca să se împrumute în euro pe o perioadă de 7,12 și 20 de ani.
Conform datelor Profit.ro, investitorii s-au înscris cu oferte totale de peste 12 mld. euro.
Costurile de împrumut ar mai putea coborî până la închiderea emisiunii. Guvernul are nevoie de bani pentru acoperirea deficitului bugetar, majorat de la 7% la 8,4% în cadrul rectificării bugetare, dar și pentru rostogolirea datoriei mai vechi ce ajunge la plată, mai notează sursa citată.
Valoarea împrumuturilor de astăzi, prin bondurile pe 7, 12 și 20 de ani va depinde, probabil, și de interesul pentru răscumpărare manifestat de investitorii care dețin respectivele titluri.
România a plătit deja, numai în primele opt luni din an, 33 mld. lei, adică aproape 7 mld. euro doar pe dobânzi. Premierul Bolojan spunea că va plăti, până la final de an, peste 50 mld. lei pe dobânzi la împrumuturi.
Necesarul de împrumut al României în 2025 va fi de 260 mld. lei, conform lui Alexandru Nazare, ministrul de finanțe. Suma înseamnă acoperirea deficitului bugetare din 2025, dar și refinanțarea datoriei vechi, ajunsă la scadență.









