Manifestul lui Mircea Dinescu: Cînd am scris că nemțălăule-un dulap / dar nu de soi / mi-ați vărsat în cap hîrdăul / dați-mi pielea înapoi!

manifestul-lui-mircea-dinescu:-cind-am-scris-ca-nemtalaule-un-dulap-/-dar-nu-de-soi-/-mi-ati-varsat-in-cap-hirdaul-/-dati-mi-pielea-inapoi!

Poetul Mircea Dinescu a publicat pe Facebook o poezie nouă, plină de ironie și revoltă, intitulată „Dați-mi pielea înapoi!”. În versurile sale, Dinescu vorbește despre sărăcie, nedreptate și lipsa de curaj a oamenilor, dar și despre felul în care societatea a uitat valorile și libertatea de altădată. 

„Dați-mi pielea înapoi!

Pamfletar de viță veche
pus de Dumnezeu-răsad.
Ca inelul în ureche
mă bălăngăn, dar nu cad.
M-ați despielițat ca proștii
c-am țipat și pentru voi
azi vă strig din crucea oiștii:
dați-mi pielea înapoi!
Mama ei de sărăcie,
m-a ținut cu drag la sîn
și-am arat, dar pe hîrtie,
d-aia dorm acum în fîn.
Staroste la Cațavencii
și boier la Plai cu boi
v-am dat brînza alivencii,
dați-mi pielea înapoi!
Pe săracul și cinstitul
l-ați votat de două ori,
eu i-am dat în nas cu flitul
și l-am aruncat la ciori.
Cînd filmam în trenul foamei
ce ducea la el în tîrg
voi ați rîs în toiul dramei
că dădea prostia-n pîrg.
Cînd am scris că nemțălăul
e-un dulap, dar nu de soi,
mi-ați vărsat în cap hîrdăul,
dați-mi pielea înapoi!
Cînd mi-a înflorit revolta,
v-ați cam tupilat din Pont,
azi haliți pilaf cu Ponta,
voi eroi, eu bagabont.
Cînd v-am invitat în stradă
într-o zi de douășdoi,
ați ieșit din marmeladă,
dați-mi pielea înapoi!
Doina Cornea și poetul
v-au rămas și-acum în gît,
împuțirăți internetul,
c-ați pierdut sîrma din rît,
c-asta-i libertatea voastră,
libertatea de-a fi porci.
Bate moartea la fereastră.
Doar prin cîntec poți s-o întorci!”


Sursa foto: Mediafax foto

Recomandarea autorului:

  • Cum a fost acuzat Mircea Dinescu că își cumpără pantofi de lux cu banii „FURAȚI la Revoluție”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *