Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași a publicat miercuri, 22 octombrie 2025, imagini de pe șantierul tronsonului Bacău – Pașcani al Autostrăzii Moldovei A7, unde constructorul UMB execută lucrări de consolidare a terasamentului afectat de episoadele recente de vreme nefavorabilă. Activitățile curente includ stabilizarea terenului prin taluzări, ranforsare cu geogrile și aplicarea de saltele balast, menite să asigure rezistența și durabilitatea fundației.
Progresul fizic al lucrărilor pe cele trei loturi este în jur de 40%, astfel:
-
Lot 1 (Săucești – Trifești, 30,3 km): 38,5%
-
Lot 2 (Trifești – Gherăești, 18,99 km): 35,7%
-
Lot 3 (Mircești – Pașcani, 28,09 km): 36,2%
Pe traseul acestui tronson vor fi realizate 9 noduri rutiere, 22 de poduri și 2 pasaje, conform prevederilor contractuale. Lucrările, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), au o valoare totală de 4,66 miliarde lei fără TVA. Termenul limită pentru finalizarea autostrăzii este anul 2026.
Paralel cu aceste lucrări, pe cele 6 loturi dintre Focșani și Pașcani, contractate tot către UMB, continuă execuția autostrăzii A7, pentru care se estimează că până în 2026 se va putea circula pe o distanță totală de aproximativ 390 km (de la București până la Pașcani), combinând secțiunile autostrăzilor A3 și A7, după cum a precizat anterior directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.
Detalii tehnice contract Bacău – Pașcani:
-
Antreprenor: Asocierea SPEDITION UMB, SA&PE CONSTRUCT și TEHNOSTRADE
-
Data semnării: 15 februarie 2023
-
Durata de execuție: 30 luni
-
Sursa finanțării: fonduri europene prin PNRR
Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate









