David Popovici a oferit un interviu excepțional la televiziunea TV Monaco, vorbind despre performanțele sale senzaționale.
Înotătorul român a reușit să cucerească medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, în cadrul probei sale preferate: 200 de metri liber.
David Popovici a impresionat întreaga lume a natației cu acea performanță de la Jocurile Olimpice, aducând medalie de aur României. Momentul a fost cu siguranță foarte emoționant pentru campion, lucru pe care l-a recunoscut în fața francezilor.
David Popovici a precizat foarte clar că medalia de aur de la Jocurile Olimpice este cel mai frumos moment posibil pentru un sportiv, mai ales că ai oportunitatea de a-ți reprezenta țara la cel mai înalt nivel.
„(Titlul olimpic de la 200 de metri liber este momentul cel mai frumos al carierei tale). Pe hârtie, da. E titlul cel mai înalt pe care îl poate lua un sportive. Îmi amintesc acel moment precis, când eram pe podium. Cum ți-am zis mai devreme, când eram mic mă uitam la toate cursele olimpice și la finalul fiecăreia era ceremonia de premiere.
Erau oamenii în jurul podiumului, în general un american, un englez, un australian… În momentul în care Primeau medaliile, când se auzea imnul, vedeai steagurile în ordinea clasamentului. Priveam drapelul României, care era atârnat în top, și după aceea era cel american, iar eu am simțit un puternic sentiment patriotic, am fost foarte mândru.
Singurul lucru pe care îl regret este că nu mi-am permis să plâng, am vrut să par dur. E singurul meu regret. A fost un moment foarte emoționant pentru mine”, a spus David Popovici pentru TV Monaco.
Veste bună pentru românii care vor să-l vadă pe David Popovici la JO 2028! Când se pun în vânzare biletele
Fanii lui David Popovici tocmai au primit o veste foarte importantă, în perspectiva Jocurilor Olimpice de vară din 2028.
Următoarea ediție a Jocurilor Olimpice va avea loc în Statele Unite ale Americii, în California, în orașul Los Angeles, iar spectacolul este unul garantat, așa cum americanii ne-au obișnuit de fiecare dată.
Interesant este că organizatorii au anunțat deja data la care vor fi puse în vânzare biletele, iar aceasta este de mare interes pentru românii care vor să ia parte. Concret, biletele vor putea fi cumpărate începând cu luna ianuarie 2026.
„Dacă vă cumpărați bilet pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028, practic vă cumpărați un bilet pentru istorie”, a declarat Reynold Hoover, CEO-ul LA28, într-un comunicat de presă, potrivit swimswam.com.









