Alternativă Galaxy Z Fold7 și Pixel 10 Pro Fold, Nubia Fold stabilește un nou record privința capacității acumulatorului, simultan oferind specificații demne de un flagship veritabil.
Primul Nubia pliabil cu format în stil Galaxy Fold vine cu un acumulator da de 6560 mAh, surclasând rivalii Honor Magic V5 (6.100 mAh în versiunea de China), vivo X Fold 5 (6.000 mAh) și, bineînțeles, Galaxy Z Fold 7, modelul Samsung oferind cea mai mică baterie (conform standardelor actuale), de 4.400 mAh. Nubia Fold plusează și la capitolul vitezei de încărcare, acceptând până 55W la prin cablu USB-C, ceea ce ar trebui să asigure o încărcare completă în aproximativ 70 de minute.
Cum spuneam, telefonul are specificații de top: ecran OLED pliabil, de 8 inch, cu rezoluție de 2.480 x 2.200 pixeli și un cover-screen OLED de 6,5 inch. Ambele ecrane suportă rată de refresh la 120 de Hz, însă doar pe ecranul pliabil sunt suportate diverse moduri split-view pentru multitasking.
La fel ca rivalul Z Fold 7, Nubia Fold folosește o configurație bazată pe Snapdragon 8 Elite, ajutat cu 12 GB de RAM și 256 GB de stocare internă.
Aranjamentul de camere foto include o principală de 50MP, o cameră ultra-wide de 50MP și un senzor macro de 5MP. Fiecare ecran are și o cameră selfie de 20MP.
Nubia Fold este certificat conform ratingului IP54, ceea ce înseamnă că este rezistent doar la stropire, starea telefonului în piscină nefiind un scenariu cu final fericit. Pixel 10 Pro Fold , pe de altă parte, este primul telefon pliabil din lume în care a primit rating IP68.
Dispozitivul are dimensiuni 144 x 160 x 5,4 mm în starea nepliată, are o grosime de 11,1 mm atunci când este pliat și cântărește 249 de grame.
Nubia Fold vine cu android 15 preinstalat și momentan este disponibil doar în Japonia pentru echivalentul a 1.145 USD, producătorul neoferind informații privind disponibilitatea în alte piețe și regiuni (deocamdată).









