După ce cotidianul Buna Ziua Iași a semnalat situația critică de pe strada Henci din Podu Iloaiei, unde locuitorii rămâneau blocați în noroi în perioadele ploioase, autoritățile locale au intervenit și au pus piatră pe drum, făcându-l practicabil.
Reamintim că strada Henci era de ani de zile impracticabilă, iar locuitorii se temeau că ambulanțele nu vor putea ajunge în caz de urgență. Marinel Dincă, un localnic, povestea că soția sa este însărcinată și că situația era extrem de riscantă: „Îmi era frică că nu va putea să urce ambulanța”.
Primarul Ioan Alexa, aflat în subordinea președintelui CJ, Costel Alexe, invoca până acum „legea austerității” pentru a justifica lipsa intervențiilor pe strada Henci. După publicarea articolului, însă, problema a fost rezolvată rapid, iar strada a fost pietruită.
Locuitorii din zonă se pot acum deplasa, iar ambulanțele pot ajunge fără impedimente. Intervenția a venit după ani de promisiuni neîndeplinite și nemulțumiri ale comunității.
Citește și: Subalternul lui Costel Alexe îi obligă pe oameni să trăiască în glod din cauza „austerității”! Pe o stradă din Podu Iloaiei, oamenii rămân izolați în perioadele ploioase: „Soția trebuie să nască, îmi este frică că nu va putea să urce ambulanța”
Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate









