Cadavrul unui bărbat a fost găsit în apropierea unui șantier din Spania, iar autoritățile preuspun că ar putea fi vorba de un român de 46 de ani, dat dispărut la finalul lunii august. Identitatea persoanei decedate va fi stabilită cu exactitate abia după finalizarea autopsiei.
Trupul neînsuflețit a fost descoperit de un localnic, duminică, în jurul orei 12.30, pe terasamentul de la intersecția autostrăzilor A-62 și A-67, în apropiere de Venta de Baños, potrivit B1 TV.
Hainele și documentele găsite lângă cadavru indică faptul că ar fi vorba despre George Romilă, românul dat dispărut pe 26 august 2025. Cu toate acestea, autoritățile au subliniat necesitatea așteptării rezultatelor criminalistice pentru a confirma identitatea și pentru a determina cauza decesului.
George Romilă / FOTO – Ziarul Românesc
Această descoperire încheie, cel puțin momentan, una dintre cele mai intense căutări din provincie, desfășurate în ultimele luni. De la dispariția acestuia, Garda Civilă a desfășurat o operațiune de amploare care a durat săptămâni întregi și a acoperit atât zone urbane, cât și zone rurale și riverane.
Căutările au implicat patrule din cadrul Unității de Securitate a Cetățenilor (USESIC), ofițeri din cadrul Serviciului de Protecție a Naturii (SEPRONA), drone din cadrul Echipei Pegaso, elicoptere din cadrul Serviciului Aerian, câini din cadrul Unității Canine specializate în localizarea persoanelor și scafandri din cadrul Grupului Special de Activități Subacvatice (GEAS) pentru căutări pe râuri. Vecini, prieteni și Poliția Locală Venta de Baños s-au alăturat căutării, o acțiune colectivă alimentată de speranța unui deznodământ fericit, relatează Diario Palentino.
George Romilă a fost văzut ultima dată în orașul Venta de Baños, Palencia și pentru că apropiații nu mai reușeau să dea de el, iar bărbatul nu a fost găsit la locuință, au fost alertate autoritățile.
Poliția a demarat protocoalele de căutare, iar Asociația SOS Persoane Dispărute a mediatizat cazul său pe rețelele de socializare pentru a lărgi raza de acțiune a alertei.
Îngrijorarea s-a răspândit dincolo de granițele Spaniei, mai exact în România, unde locuiesc părinții săi. Mama sa și-a descris fiul ca fiind o persoană liniștită și rezervată, „foarte muncitoare și mereu dispusă să-i ajute pe ceilalți”. Ea a povestit că George lucra în Spania încă de la vârsta de 18 ani, unde își construise o viață stabilă, potrivit sursei citate.
Cadavrul va fi supus unei autopsii pentru a se stabili cauza exactă a morții, în timp ce Garda Civilă își continuă ancheta. Venta de Baños, care timp de săptămâni s-a dedicat căutărilor, se confruntă acum cu o tăcere profundă, așteptând confirmarea oficială care va dezvălui în sfârșit adevărul din spatele unei dispariții care a cuprins întreaga comunitate.









