Chiar de Crăciun, SCM Râmnicu Vâlcea le-a prezentat fanilor primele două transferuri pentru sezonul viitor, olandeza Sarah Dekker (Esbjerg) și franțuzoiaca Marie-Helene Sajka (OCG Nice).
La începutul lunii decembrie, echipa feminină de handbal SCM Rm Vâlcea a adus-o pe Gabrijela Bartulovic, de la Dunaújvárosi Kohász. Portarul croat a evoluat în această lună în amicalele cu CSM Slatina, iar din ianuarie va debuta în jocurile oficiale.
De Crăciun, clubul vâlcean a anunțat alte două transferuri, care vor intra în vigoare din vara anului viitor.
„Studiază arhitectura, cântă și gătește”
Componentă a naționalei Olandei, Sarah Dekker (24 ani) evoluează pe poziția de extremă dreaptă și va veni de la Team Esbjerg. Echipa daneză a luat-o pe Sarah pe termen scurt, pentru a suplini o accidentare pe acest post, iar tehnicianul lui Esbjerg, Tomas Axnér a declarat că jucătoarea s-a dezvoltat foarte mult, în special pe apărare.
„Sarah este o sportivă echilibrată, muncitoare și orientată spre performanță, care îmbină foarte bine handbalul de top cu dezvoltarea personală. În afara terenului, Sarah studiază arhitectura, cântă la claviatură și îi place să gătească, în special să experimenteze rețete de copt. Are o personalitate deschisă, apreciază lucrurile simple, o masă bună înainte de meci, muzica clasică precum Piano Man de Billy Joel și momentele de relaxare cu filme Disney. Pentru Sarah, handbalul înseamnă spirit de echipă, ritm, tactică și dinamism”, este descrierea făcută olandezei de clubul vâlcean. Viitoarea jucătoare a Vâlcii a mai evoluat la Westfriesland SEW (Olanda), HSG Bensheim/Auerbach (Germnia).
Sarah Dekker o va înlocui pe norvegianca Tuva Hove, care a anunțat că va pleca la vară de la Rm. Vâlcea.
Vine și o medaliată cu bronz la ultimul Mondial
În a doua zi de Crăciun, Vâlcea a anunțat că pentru sezonul viitor o va avea în lot și pe interul dreapta Marie-Helene Sajka, care actualmente joacă la Nice. Sajka este cunoscută pentru aruncările sale puternice din afara semicercului, dar excelează și în faza defensivă.
„Sportiva ne-a împărtășit faptul că își pune mereu echipa pe primul loc și luptă pentru grup, cu obiectivul de a obține cele mai bune rezultate. În afara terenului, studiază pentru a deveni profesoară de limba franceză și este pasionată de învățarea limbilor străine. Se caracterizează ca fiind o fire deschisă, sociabilă, căreia îi place să petreacă timp cu prietenii și familia. De asemenea urmărește baschetul, în special echipa logodnicului ei, se bucură de muzică, iubește pisicile și lectura, în special pe plajă”, a fost descrierea făcută de SCM handbalistei din Franța.
În carieră a mai jucat la Metz Handball, Nykøbing Falster HK sau Neptunes de Nantes. Recent, ea a obținut cu Franța medalia de bronz la Mondial.
Se caută înlocuitoare pentru Necula
În ciuda eforturilor făcute de clubul vâlcean, coordonatoarea de joc Rebeca Necula (22 ani) nu și-a prelungit contractul cu SCM și cel mai probabil va merge la Dunărea Brăila. Antrenorul vâlcencelor, Florentin Pera este nevoit astfel să caute o înlocuitoare de același calibru pentru Necula. Cu siguranță, însă, până în vara viitoare vor mai fi plecări și veniri la echipa vâlceană, care în acest sezon se luptă să revină în cupele europene.
După 10 etape din Liga Națională, SCM Rm. Vâlcea este pe 5 în clasament, cu 11 puncte.









