Ce au observat jurnaliștii străini după victoria Soranei Cîrstea contra Jelenei Ostapenko la Brisbane

ce-au-observat-jurnalistii-straini-dupa-victoria-soranei-cirstea-contra-jelenei-ostapenko-la-brisbane

Jurnaliștii străini au fost uimiți de modul categoric în care Sorana Cîrstea (România, 41 WTA) a dominat-o pe Jelena Ostapenko (Letonia, 23 WTA), în meciul din turul doi al turneului WTA 500 de la Brisbane (Australia).

Sorana Cîrstea a făcut, marți dimineață, unul dintre cele mai bune meciuri ale sale din ultimii ani, nelăsându-i nicio șansă fostei campioane de la Roland Garros. Vizibil frustrată, Jelena i-a răspuns ironic la final unui spectator din tribune, ridicând degetul mare către acesta.

După victoria autoritară a Soranei Cîrstea, reacțiile nu au întârziat să apară, iar jurnaliștii străini au evidențiat diferența uriașă dintre româncă și letonă.

Jurnaliștii străini, impresionați după ce Sorana Cîrstea a reușit 11 ași contra Jelenei Ostapenko la Brisbane

Reporterul portughez specializat pe tenis Jose Morgado a comentat performanța neașteptată a Soranei Cîrstea de a reuși nu mai puțin de 11 ași în meciul cu Jelena Ostapenko:

Sorana Cîrstea obține o altă victorie importantă săptămâna aceasta, eliminând-o pe Jelena Ostapenko și ajungând în optimile de finală la Brisbane. A făcut 11 ași, servind incredibil de bine săptămâna aceasta. Ultimul sezon al carierei sale a început excelent. Următoarea adversară? Aryna Sabalenka”, a scris Morgado pe X. 

Sorana Cirstea gets another great win this week, eliminates Jelena Ostapenko to reach the last 16 in Brisbane.

Hit 11 aces, serving incredibly well this week.

The last season of her career off to a great start.

Next? #1 Sabalenka pic.twitter.com/RhBvXakIsb

— José Morgado (@josemorgado) January 6, 2026

De asemenea, jurnaliștii de la The Tennis Letter au scos în evidență faptul că Sorana a arătat un nivel extrem de ridicat la serviciu: Cîrstea a învins-o pe Ostapenko, 6-2 7-6 (5) la Brisbane. Sorana obține o victorie foarte impresionantă în ultimul sezon al carierei sale. 11 ași. Serviciu puternic și lovituri curate. 35 de ani și încă joacă un tenis excepțional”.

Sorana Cîrstea o înfruntă pe campioana en-titre Aryna Sabalenka în optimile de finală

Sorana Cîrstea nu a pierdut niciun set în 2026, având în vedere că înainte de a o învinge pe Jelena Ostapenko a trecut cu 6-3, 6-1 de Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia, 44 WTA).

Va fi însă extrem de greu pentru ea în faza următoare a turneului dotat cu premii în valoare totală de 1,2 milioane de dolari, în condițiile în care o întâlnește pe favorita principală și campioana en-titre Aryna Sabalenka.

Bielorusa a făcut instrucție cu Cristina Bucsa (Spania, 50 WTA), în turul al doilea, scor 6-0, 6-1. Cîrstea și Sabalenka s-au mai întâlnit de două ori în circuit, împărțindu-și victoriile: 6-4, 6-4 pentru Sorana în sferturi la Miami 2023, respectiv 6-4, 6-3 pentru Aryna în turul secund la Madrid, tot în 2023.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *