Numărul creștinilor ortodocși care vor participa la slujba de la Muntele Athos este așteptat să fie deosebit de mare în următoarele zile, pentru sărbătoarea Bobotează, pe 18 și 19 ianuarie, scrie Protothema.
Un val mare de ortodocși români a „inundat” Muntele Athos de Crăciun, care s-a sărbătorit pe 7 ianuarie, conform calendarului vechi (iulian). Surse de pe Muntele Athos au declarat pentru APE-MPE că nici vremea rea cu vânturi puternice, nici blocajele de la vamă nu au împiedicat planurile credincioșilor.
Conform presei elene, mulți dintre românii care au venit la Muntele Athos spun că erau vechi turiști ai locurilor sfinte din Israel, însă războiul din zonă i-a determinat să-și schimbe planurile.
Imediat după români urmeză ciprioții ca vizitatori obișnuiți ai mănăstirilor, iar pe locul trei se află grecii, urmați de bulgari și pelerini din alte țări balcanice. Lunile cu cel mai mare trafic sunt ianuarie, datorită sărbătorilor, perioada Paştelui, dar și primele luni de toamnă (septembrie și octombrie).
sursa foto: captura Youtube
Sfântul Munte al Athosului este o peninsulă legată de Grecia în partea dinspre miazăzi, cu celelalte trei părți scăldate de Marea Egee. Lungimea sa este de 60 km, iar lățimea variază între 12 și 18 km. Cea mai mare înălțime este de 2030 de metri iar suprafața peninsulei este de 389 kilometri pătrați.
Numărul mănăstirilor este stabilit la 20, iarnumărul schiturilor la 12, și în total aici trăiesc în jur de 2500 de călugări. România are, oficial, pe Muntele Athos, două schituri dintre care, „Prodromu” (adică al „Înaintemergătorului”), cel mai mare și mai cunoscut loc al monahilor români din Muntele Athos.
Autorul recomandă:
Rețeta cu varză și orez pregătită de călugării de pe Muntele Athos. Se prepară rapid și este sățioasă









