Vineri, 16 ianuarie 2026, prim ministrul Ilie Bolojan, cel care i-a adus pe români în pragul sărăciei vine la Iași într-o întâlnire cu primarii din județ. Printre temele abordate se numără și cea cu privire la ”principalele provocări administrative și de dezvoltare la nivelul județului Iași”. Întâlnirea va avea loc la ora 14.00 la Palatul Culturii din Iași în sala Henri Coandă. Primarii PSD vor boicota întâlnirea și nu vor fi prezenți la Palatul Culturii. Menționăm că în județul Iași sunt 47 de primari PSD și 51 PNL.
UPDATE 3: Întâlnirea cu primarii s-a încheiat, iar Ilie Bolojan a părăsit locația fără a face vreo declarație, refuzând orice dialog cu presa.
Oricum, Iașul pare să nu mai conteze pentru Ilie Bolojan, în contextul în care nici Costel Alexe nu mai are greutate politică și nu mai este perceput ca o voce relevantă în PNL, având în vedere dosarele care îl vizează.
Din păcate, ne asumăm și noi această realitate, atât timp cât ne-am ales astfel de lideri la nivel local.
Atitudinea lui Ilie Bolojan față de ieșeni a fost una de sfidare, un gest de profund dispreț, refuzând nu doar dialogul cu presa, ci și orice deschidere de a-i asculta pe oameni și de a înțelege problemele cu care aceștia se confruntă.
Primari PSD din Butea, Ciohorani și Grozești au fost prezenți în sală.
UPDATE 3: Ilie Bolojan a dat doar o scurtă declarație, fără a accepta întrebări din partea jurnaliștilor. Când aceștia i-au adresat întrebări, el le-a întors spatele și a spus: «Nu mă interesează».
Urmează să se întâlnească cu primarii din județ pentru discuții. Amintim că primarii PSD nu vor fi prezenți la această întâlnire.
„Sunt astăzi în Iași și mâine voi fi la Botoșani pentru a discuta cu reprezentanții administrației locale despre două aspecte importante.
În primul rând, despre cum punem în practică cel mai important proiect de conectivitate din Moldova: cele două capete de autostradă către Suceava–Siret și Iași–Ungheni, a căror finanțare a fost aprobată ieri de Comisia Europeană. Este esențial ca, pe lângă eforturile Ministerului Transporturilor și ale companiilor care implementează aceste proiecte, administrația locală să creeze condițiile necesare pentru ca, după semnarea contractelor de proiectare și execuție, lucrările să poată începe în toamna acestui an sau, cel mai târziu, în primăvara anului viitor având în vedere că cele două proiecte sunt finanțate prin programul SAFE, care este un program dedicat apărării, și având în vedere că aceste axe conective au profil dual, civil și militar, proiectele trebuie finalizate până în 2030. Acesta este un punct important, pentru a clarifica ce putem face și din punct de vedere local pentru a finaliza aceste două proiecte.
Un alt punct pentru care sunt aici, și mâine voi fi la Botoșani, este să discut cu administrațiile locale despre măsurile care sunt luate astăzi în administrație: ce înseamnă bugetul de stat, care va fi aprobat în luna februarie, aspectele legate de taxele și impozitele locale adoptate în luna decembrie, finanțările aprobate prin programul Anghel Saligny și toate celelalte aspecte care țin de administrația locală, astfel încât să creăm condiții ca primarii să poată performa și administrația să fie în serviciul cetățenilor”, a declarat premierul Ilie Bolojan.
UPDATE 2: Oamenii prezenți în Piața Palatului Culturii l-au huiduit pe Ilie Bolojan.
UPDATE 1: O parte dintre primarii PNL din județul Iași au început să ajungă la Palatul Culturii din Iași.
Premierul Ilie Bolojan vine la Iași, dar fuge de întrebările cetățenilor
Însă, după ce că vizita a fost anunțată în ultimul moment, se pare că Ilie Bolojan nu va accepta niciun dialog cu presa sau cu oamenii care cu siguranță se vor aduna în fața Palatului Culturii să protesteze. Este cunoscut faptul că atât ieșenii cât și restul românilor sunt total nemulțumiți de măsurile fiscale pe care Bolojan a considerat că sunt necesare. Aceștia susțin că actualul Guvern nu a făcut altceva decât să le împovăreze și mai mult viața.
”Ilie Bolojan de ce nu are tupeul să vorbească direct cu cetățenii? Este o bătaie de joc cu taxele și impozitele acestea. El și împreună cu toți primarii își bat joc de noi pentru că ei ne-au împovărat cu creșteri uriașe de prețuri, taxe, impozite. Noi suntem victimele jocurilor mârșave și perfide ale lui Bolojan. Abia pot să îmi duc traiul de zi cu zi, suntem la limita supraviețuirii”, a spus Larisa Vasilescu, o ieșeancă nemulțumită.
Trebuie menționat că inclusiv primarii din Iași indiferent de culoarea politică s-au săturat de ideile ”geniale” pe care Bolojan le visează noaptea și le pune în practică ziua. Aceștia s-au săturat să fie abandonați de actuala conducere fără să le ceară părerea. Probabil și în întâlnirea de astăzi, vineri, 16 ianuarie 2026, Ilie Bolojan le va vorbi, iar ei vor asculta cuminți și vor pune în practică tot ce ”debitează” actualul prim ministru.
”Guvernul a spus ca să aprobe Consiliul Local taxele și impozitele. Păi ce să aprobe, dacă tu deja ai stabilit? Consiliul Local trebuia doar să ia act. Dar ca să nu fii tu, ca Guvern, vinovat că ai mărit taxele, să fiu eu vinovat, ca primar. Cumva, oamenii să creadă că primarul e vinovat. Dacă nu aprobam în Consiliul Local, se măreau automat cu maximul prevăzut de lege. Dacă nu le măream, le măreau ei și mai mult”, a transmis Pamfilică Brînză, primarul din comuna Cucuteni.
Probabil începând de anul acesta primăriile nu vor mai putea duce la bun sfârșit nici un proiect pentru că nu vor mai avea resursele financiare necesare, iar în final tot oamenii vor fi cei care vor suferi.
Ilie Bolojan ar trebui să meargă și să stea la ghișeele unde românii își plătesc taxele și impozitele să vadă bătrâni care plâng când aud că li s-au mărit dările la stat, care se dau de ceasul morții pentru că nu mai au bani să își ducă traiul de pe o zi pe alta. Oameni care muncesc câte 12 ore pe zi și care nu mai au posibilitatea pe spinarea lor să susțină jaful actualei clase politice.
Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate








