Incendiu în Iași! Un apartament a luat foc

incendiu-in-iasi!-un-apartament-a-luat-foc

Pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul 1 al unui imobil de pe bulevardul Dimitrie Cantemir, în municipiul Iași.

La locul solicitării au acționat echipaje din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, un echipaj de prim ajutor calificat și o autospecială de primă intervenție și comandă, încadrate cu 16 pompieri militari.

Incendiul a fost lichidat fără a fi înregistrate victime. Cauza probabilă de producere a fost un aparat de gătit lăsat nesupravegheat. Salvatorii au asigurat măsurile specifice pentru prevenirea reaprinderii și înlăturarea oricărui pericol pentru locatari.

Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, recomandăm supravegherea permanentă a aparatelor de gătit aflate în funcțiune și evitarea utilizării acestora în condiții de neatenție sau oboseală.

Donație lunară

Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară

Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *