Drama unei familii din Erbiceni! Mamă de 26 de ani decedată, fiica de 7 ani preluată de medici

drama-unei-familii-din-erbiceni!-mama-de-26-de-ani-decedata,-fiica-de-7-ani-preluata-de-medici

Un apel de urgență a dus echipele medicale la o locuință din Bârlești, comuna Erbiceni, unde o femeie de 26 de ani a fost găsită decedată, informează prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași.

Potrivit acesteia, femeia suferea de diabet de tip 2, iar la sosirea echipajelor, fiica sa în vârstă de 7 ani se afla lângă mamă, conștientă și nevătămată. Copila a fost preluată de echipajul medical împreună cu bunica maternă și transportată la Spitalul Sf. Maria din Iași pentru evaluare și supraveghere.

Copil de 7 ani martor la moartea mamei sale

Tatăl copilului se află în prezent în Germania și nu era prezent la locuință. Autoritățile au constatat că nu există semne de violență la fața locului. Conform celor declarate de prof. dr. Diana Cimpoeșu, soțul femeii a sesizat tragedia după ce, uitându-se la camerele de supraveghere, a observat că mașina familiei nu a mai fost mutată din curte, semn că ceva nu era în regulă.

„TIM a fost la un caz la Bârlesti (Erbiceni). Mama, 26 de ani, a fost găsită decedată în casă (diabetică tip 2). Am chemat poliția. Fetița de 7 ani era lângă ea, conștientă, și mergem cu ea la Sf. Maria împreună cu bunica paternă. Tatăl fetei se află în Germania. Nu erau semne de violență. S-a sesizat soțul, care s-a uitat pe camere și a văzut că nu a mai mișcat mașina din curte”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași

Poliția a fost chemată la fața locului pentru a efectua cercetări suplimentare și a stabili cu exactitate cauzele decesului. Ancheta este în desfășurare.

Prof. dr. Cimpoeșu a subliniat că echipele medicale s-au asigurat ca fiica victimei să fie în siguranță și supravegheată medical, iar autoritățile locale oferă sprijin familiei în aceste momente dificile.

Donație lunară

Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară

Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *