În urmă cu puțin timp a avut loc un accident rutier în municipiul Iași, Șoseaua Bucium. Din primele informații deținute de reporterii BZI, în accident au fost implicate două autoturisme care, ulterior impactului, au ricoșat în alte două autoturisme parcate.
UPDATE:
„La data de 06.03.2026, în jurul orei 22.40, Biroul Rutier Iași a fost sesizat prin apel 112, cu privire la faptul că pe șoseaua Bucium din municipiul Iași s-a produs un accident rutier în care au fost implicate mai multe autoturisme.
La fața locului polițiștii au stabilit că un bărbat, de 43 de ani, din comuna Holboca, în timp ce conducea un autoturism, după ieșirea dintr-o parcare și efectuarea virajului la dreapta pe șos. Bucium ar fi fost lovit în partea din spate de un alt autovehicul, condus de un șofer de 49 de ani, din Iași.
În urma impactului, cel de-al doilea autoturism ar fi intrat în coliziune cu alte două mașini ce se aflau parcate în zonă.
Conducătorul auto și un pasager aflați în prima mașină au suferit leziuni fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Cei doi șoferi au fost testați alcoolscopic, constatându-se că bărbatul, de 49 de ani, prezenta o alcoolemie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost transportat la o unitate medicată unde au fost prelevate mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de ”Vătămare corporală din culpă” și „Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”. Cercetările continuă pentru stabilirea tututor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, au declarat reprezentanții IPJ Iași.
Știre inițială:
În urma evenimentului au rezultat două victime conștiente, neîncarcerate, acestea fiind asistate de către echipajele medicale.
La locul evenimentului acționează două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor calificat, pentru prevenirea producerii incendiilor și acordarea asistenței medicale, la nevoie.
Știre în curs de actualizare!
Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate



