Forțele de apărare saudite au interceptat și distrus două drone
Ministerul Apărării din Arabia Saudită a anunțat interceptarea și distrugerea a două drone în ultimele ore. Declarația a fost făcută de generalul-maior Turki Al-Malki, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, potrivit Agenției de presă saudite (SPA).
Israelul afirmă că a țintit un comandant de rang înalt din Hezbollah în Beirut
Miercuri, Forțele Armate Israeliene (IDF), afirmă că atacurile desfășurate în Liban au vizat un comandat de rang înalt, dar și un alt „terorist” din rândurile Hezbollah din Beirut.
„Cu puțin timp în urmă, în cadrul a două atacuri separate în zona Beirutului, Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au țintit un comandant de rang înalt al Hezbollah și un alt terorist de rang înalt”, au declarat Forțele de Apărare Israeliene, precizând că și a doua persoană era membru al Hezbollah.
Un corespondent AFP aflat în Liban a raportat că a văzut o coloană de fum ridicându-se din cartierul Jnah, după ce trei explozii puternice s-au auzit în tot orașul, iar apoi mai multe ambulanțe s-au îndreptat spre locul respectiv.
Imaginile difuzate de mass-media locală au arătat mai multe mașini în flăcări după loviturile aeriene, în fața unei clădiri în construcție.
Presa de stat din Liban a precizat, de asemenea, că un atac lansat de Israel a lovit o mașină pe o șosea importantă din sudul Beirutului.
Israeli 🇮🇱 shelling targets the Jnah area south of Beirut, Lebanon 🇱🇧https://t.co/1QPfk0gXtK https://t.co/ayJEaQ9oXp pic.twitter.com/uQ2PnT1n9P
— Saad Abedine (@SaadAbedine) March 31, 2026
Trump afirmă că SUA ar putea încheia războiul din Golf în două, până la trei săptămâni
Donald Trump a precizat, că SUA ar putea încheia campania militară împotriva Iranului în două, până la trei săptămâni.
„Vom pleca foarte curând”, le-a spus Trump reporterilor din Biroul Oval de la Casa Albă, adăugând că retragerea SUA ar putea avea loc „în două săptămâni, poate două săptămâni, poate trei”, potrivit Reuters.
Trump a adăugat că Teheranul nu trebuie să încheie un acord cu Washingtonul pentru a încheia conflictul.
„Iranul nu trebuie să încheie un acord, nu”, a declarat Trump, întrebat dacă succesul diplomatic era o condiție prealabilă pentru ca SUA să pună capăt conflictului.
Marea Britanie confirmă consolidarea sprijinului acordat partenerilor din Golf în domeniul apărării aeriene
Ministerul Apărării din Marea Britanie a confirmat că își consolidează sprijinul acordat partenerilor din Golf în domeniul apărării aeriene, pe fondul tensiunilor regionale actuale. Anunțul prezintă detalii privind noile desfășurări de sisteme și personal de apărare aeriană britanic, acțiunile defensive reușite împotriva dronelor iraniene, precum și continuarea operațiunilor aeriene multinaționale, potrivit Gulf News.
Interceptările israeliene ale rachetelor lansate de Teheran s-au auzit până la Damasc
Potrivit Reuters, în Damasc s-au auzit explozii, pe măsură ce apărarea aeriană a Israelului a interceptat rachete iraniene, afirmă Reuters, citând televiziunea de stat din Siria.
Armata Iordaniei afirmă că 4 rachete lansate de Teheran au fost interceptate și distruse
Forțele Armate iordaniene, au anunțat că Iranul a atacat teritoriul regatului iordanian cu patru rachete în ultimele 24 de ore. Un purtător de cuvânt al Directoratului pentru Securitate Publică a anunțat că echipajele relevante au răspuns la 17 sesizări cu privire la moloz, dar și proiectile căzute în ultimele 24 de ore. Reprezentantul armatei iordaniene a precizat că în ruma acestor incidente nu au existat răniți, însă atacurile au cauzat pagube materiale, informează Gulf News.









