„Sărbătorile Pascale nu au reuşit să „mascheze” reacţiile virulente, departe de politicoase, generate de numirile pe care Preşedintele le-a făcut la „marile” (chiar fără ghilimele) parchete. In această sarabandă a reacţiilor, nu o dată susţinute de expresii pe care personal le consider de la jignitoare la grobiene, au intrat, cumva neaşteptat – doar cumva…, reprezentanţii celor două partide care ȋşi arogă victoria Preşedintelui Nicuşor Dan ȋn alegeri (ca mereu, se uită voit rolul membrilor şi simpatizanţilor şi votanţilor PSD, care i-au oferit Preşedintelui măcar tot atȃtea voturi cȃt cele două partide la un loc). Probabil aceştia consideră că, ȋn virtutea „aroganţei” de mai sus – de astădată licenţă poetică derivată din „arogare” – oare?…) este dreptul lor ca Preşedintele să facă ce doresc doar aceste două partide.
Trebuie să recunosc că nu am mai ȋntȃlnit ȋn spatiul public mesaje atȃt de necaracterizate de minima politeţe chiar politică, mai ales dintr-o zonă considerată favorabilă Preşedintelui. Membri de partid cu funcţii politice, administrative, rude ale unor persoane importante ca poziţii, dar nu ca reuşite, au arătat că atunci cȃnd nu le „iese pasienţa” se consideră ȋndreptăţiţi să conteste totul, sperȃnd să influenţeze un rezultat prin intimidare, nu prin consimţire. Cei care pȃnă mai ieri se gudurau pe lȃngă Preşedinte, uzȃnd ori de cȃte ori aveau ocazia, chiar şi cȃnd nu o aveau, rolul lor privilegiat la „curte” (verbul pe care l-am folosit este a uza, nu a uzita).
Nu analizez numirile Preşedintelui. Nu am defel competenţa, nici politică, nici măcar apolitică. Stiu doar că este firesc, ca să dau un sinonim sensului de drept constituţional, ca Preşedintele să facă şi aceste numiri. Cu certitudine cȃntărite din toate perspectivele, cȃntărite ȋn baza mult mai multor informaţii decȃt au ajuns la „aliaţii” de ieri criticii de astăzi.
Atitudinea din ultimile zile a reprezentanţilor acestor două partide nu este una particulară. Acum este doar vizibilă ȋntr-un cadru mai larg, la care are acces orice romȃn. In Parlament este o practică curentă a lor. Politeţea este folosită doar atunci cȃnd se doreşte obţinerea a ceva: o poziţie, un vot, o alianţă trecătoare. Te observă de departe, te salută şi ȋţi zȃmbesc, te „curtează” şi ȋti fac propunerea. Adică ceea ce ȋi interesează. Aproape ȋi crezi prieteni, chiar şi politici, emanȃnd promisiuni de susţinere a ta, ȋn diferite forme, ȋntr-un viitor. O politeţe care face ca un posibil „nu” din partea ta să ţi se pară nepotrivit.Am căzut ȋn capcana aceasta şi am susţinut cȃteva proiecte de legi din partea lor. Din zona educaţiei, administraţiei şi protecţiei sociale. Si am convins şi colegii de partid din Senat să le voteze. Da, nu erau rele – căci altfel nu le-aş fi susţinut, dar nici extraordinare. Mai degrabă cu efecte „locale”, iar nu generale, cum ar trebui să fie o lege.
Apoi, am avut la rȃndul meu, sau al unor colegi de-ai mei, iniţiative care aveau nevoie de susţinerea reprezentanţilor unuia sau altuia dintre aceste partide. Si am obţinut unanimitate ȋn comisie, vot ȋmpotrivă ȋn plenul Senatului. „Aşa este ȋn politică!” mi s-a răspuns sec de către un coleg de „coaliţie” pȃnă mai ieri politicos nevoie mare cu mine. Iniţiativele noastre, similare cu ale lor, nu mai erau susţinute de această dată, căci „nu au caracter general”, uitȃnd abordarea politicoasă de acum ceva timp. Nu de mult timp.
Iar dacă cumva vreo propunere din zona lor politică nu a mai fost susţinută, nu doar că nu te mai văd nici de la un metru, dar veninul de la microfon se va găsi ȋn cantitatea necesară tuturor produselor farmaceutice care ȋl folosesc.Aşa că nu ar trebui să mă mire virulenţa reacţiilor „aliaţilor” Preşedintelui la numirile sale. Nu i-au fost niciodată aliaţi. Au fost doar… politicoşi atȃt timp cȃt au crezut că acţiunile Preşedintelui la deservesc dorinţele. Sau atȃt timp cȃt au crezut că dorinţele lor controlează acţiunile Preşedintelui. Iar cuvintele lor arată disperarea celor care nu doar că nu mai au ce pierde, ci care nu mai au ce cȃştiga.
Nu am defel competenţa, nici politică, nici măcar apolitică, să analizez numirile Preşedintelui sau ceea ce decide ȋn probleme-cheie sau delicate ale perioadei pe care o traversăm. Dar, am ȋncredere, căci aceasta este poziţia lui. Iar ȋncrederea mea nu este din politeţe. Ci din bunsimţ. Bunulsimţ al celui care, alături de mulţi alţii, mult mai mulţi decȃt cei aliniaţi ȋn spatele „partidelor victorioase ȋn alegerile prezidenţiale” – nu e nicio figură de stil, doar ironie -, l-am votat pe Preşedintele Nicuşor Dan. Zilele trecute, decizia Preşedintelui de a fi peste presiunea „aliaţilor” m-a făcut să fiu mȃndru de el şi de faptul că nu am greşit că politeţea, chiar şi ȋn politică, trebuie să fie o măsură, nu un instrument.
Pentru că politeţea ȋn politică are, pentru unii – cam aceiaşi – mereu un „je ne sais quoi” la care trebuie să răspunzi cu rezerve sau de care trebuie să te fereşti. Nu fără motiv Ambrose Bierce spunea că „politeţea este cea mai acceptabilă formă de ipocrizie”. Doar că noi, romȃnii, avem şi vorba aceea cu ulciorul care merge la apă”, a transmis prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, senator și rector TUIASI.
Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
