Vântul continuă să facă ravagii! O creangă a căzut peste un pieton

vantul-continua-sa-faca-ravagii!-o-creanga-a-cazut-peste-un-pieton

Duminică, 26.04.2026, echipajele de intervenție au fost solicitate să intervină în orașul Târgu Frumos, unde, pe fondul vântului puternic, o creangă s-a rupt și, în cădere, a lovit un pieton.

„La Târgu Frumos a fost asistat de către EPA Tg Frumos un pacient de 30 ani cu Tcc minor si tcf- plaga contuza frontala (creanga copac). Stabil conștient”, a declarat prof. univ. dr Diana Cimpoeșu, medic șef UPU SMURD Iași.

Victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani, a fost evaluată medical la fața locului de echipajul de prim-ajutor calificat, iar ulterior a fost transportată la spital, conștientă, cu traumatism cranio-cerebral.

La intervenție a acționat un echipaj EPA din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași.

Măsuri de prevenire în condiții de vânt puternic:
* Evitați deplasarea sau staționarea în apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare sau a elementelor de construcție care pot fi dislocate;
* Nu parcați autoturismele sub arbori sau în zone unde există riscul căderii de obiecte;
* Asigurați ușile, ferestrele și obiectele de pe balcoane/curți care pot fi luate de vânt;
* Evitați deplasările în zone deschise sau expuse în timpul rafalelor puternice;
* Urmăriți informările și avertizările transmise de autorități și respectați recomandările acestora.

În orice situație de urgență, apelați numărul unic 112, oferind dispecerilor informații clare despre locul și natura evenimentului.

Donație lunară

Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară

Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *