Prima reacție a primarului Mihai Chirica după descinderile DNA la Primăria Iași: Nu are legătură cu …

prima-reactie-a-primarului-mihai-chirica-dupa-descinderile-dna-la-primaria-iasi:-nu-are-legatura-cu-…

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a oferit o primă reacție după descinderile procurorilor DNA la sediul Primăriei. Edilul nu se mai afla în instituție la momentul intervenției, însă a precizat, într-o declarație transmisă telefonic, că situația este legată de un litigiu mai vechi privind gestionarea rezervei de păcură.

În timp ce anchetatorii ar fi ridicat telefoanele mai multor angajați, primarul Mihai Chirica și-a păstrat mobilul și a părăsit ulterior primăria.

Citește și: Percheziții DNA la Primăria Iaşi în dosarul „Păcura”! Procurorii au descins în toate birourile, sute de documente şi e-mailuri sunt verificate 

Explicațiile primarului Mihai Chirica privind dosarul „Păcura”

Mihai Chirica a susținut că dosarul are la bază o dispută mai veche cu Autoritatea Națională a Rezervelor de Stat, pe care Primăria Iași ar fi dat-o în judecată în 2024 pentru clarificarea unor aspecte administrative. Edilul a susținut că documentele vor fi puse la dispoziția anchetatorilor de către serviciile de contabilitate și că situația nu ar implica o lipsă reală de combustibil.

Primarul a explicat că rezerva de păcură a fost preluată de municipiul Iași odată cu reorganizarea sistemului de termoficare și schimbarea operatorului în 2021, menționând că responsabilitatea gestionării ar fi aparținut altor instituții. De asemenea, a insistat că toate operațiunile sunt susținute de acte contabile și că nu ar exista nereguli reale în evidențe. Mai mult decât atât, a respins orice responsabilitate directă a Primăriei în gestionarea combustibilului, susținând că ancheta ar viza exclusiv modul de administrare la nivelul instituțiilor implicate în depozitare și transfer.

„Este o situație care vine în continuarea unui dosar care a apărut datorită să spunem unei divergențe pe care noi avem cu Autoritatea Națională privind Rezervele de Stat, pe care am dat-o în judecată în anul 2024 pentru a lămuri o problemă, nu pentru a învinovăți pe cineva.
Și care caută o factură referitor la tranzitul unei cantități de păcură dintre noi și ANRSPS în perioada transferului pădurii către Republica Moldova factură care, de altfel există. Pe care dumnealor nu înțeleg și asta este problema domniilor lor. Contabilitatea le va pune la dispoziție acest document. Este o cantitate imputată în sensul că rezervă de păcură este o rezervă pe care noi am preluat-o de la CET, respectiv de la Veolia în anul 2021, odată cu plecarea Veolia din Iași, activitatea care avea cu noi pe termoficare, iar rezerva de păcură a fost transferată către Termo Service.

Singurii în gestionarea rezervei de păcură sunt ANRSPS-ul și gestionarul depozitului Termo Service. Noi nu avem niciun amestec aici, n-am pus niciunul dintre noi mâna, nu avem niciun kilogram de păcură, pentru că nici nu avem ce face cu ea, se află în Rezervele de Stat. Rezerva de păcură vine după o perioadă de aproape 20 și ceva de ani, dacă nu mai mult în urma începerii războiului dintre Rusia și Ucraina. Rezerva de stat a fost cerută să fie transferată către Republica Moldova, s-a făcut proces verbal de recepție a rezervei de stat între ANRSPS și Termo Service, de unde rezultă că toată cantitatea există, după care în timpul transferului s-a constatat că rezervă de stat este depreciată pentru că ea n-a mai fost în împrospătată în totalitate aici și pe parcursul timpului câte puțin și s-a ajuns la concluzia că restul rezervei de stat nu poate fi consumată, dar ea a fost preluată de prin 2011, fusese ultimele verificări făcute cu CET-ul, după care Rezerva de Stat a trimis factură către Primăria Municipiului Iași că așa se numește contractul de depozit la prima inițiere a unei diminuări a rezervei de stat. Autoritatea depozita respectiv municipiul Iași, trebuie să plătească factura, s-a transferat factura către Autoritatea Națională unitatea militară 515. După care noi am făcut expertiză și am dat în judecată Autoritatea Națională pentru că am considerat că voi trebuia să aveți grijă de rezervă, nu noi, pentru că noi suntem din 2021 și în 2022 deja v-am trimis-o în Republica Moldova. Deci, sunt și documente și nu este niciun fel de problemă din această perspectivă. Sunt îngrijorat despre modalitatea de lucru, dar ăsta este un subiect care vine mai din vechime.

Ultima evaluare a fost făcută cu 2 săptămâni înainte, unde rezultă că este toată cantitatea. Despre ce vorbim. E rușinos. Deci cu 2 săptămâni înainte aveau în plus 184 kg. Şi după 2 săptămâni mai dispăreau 500 și încă după o lună sau când aveam nevoie de termoficare încă 200 și ceva de tone, deci lucrurile sunt foarte simple, sunt de acord să se facă lumină, dar n-are nimic de a face cu primarul, în primul rând, cu Primăria în al 2-lea rând, ci este o legătură dintre cei care au gestionat rezerva de stat, respectiv CET Iași, Veolia, Termo Service și Autoritatea Națională. Niciunul dintre funcționarii primăriei nu putea să pună mâna pe păcură, nu avea cum să ajungă acolo că nici nu ştim unde e. Niciunul dintre noi nu gestionăm serviciul de termoficare, câtă păcură se bagă în arzătoarele din căzănele de păcură. Indiferent dacă s-ar fi ars păcura din Rezerva de Stat şi s-a plătit este corect pentru că aşa scrie în contractul de administrare. Noi am făcut expertiză, eu nu pot face ancheta cu înştiinţarea de plată trimisă azi şi obligaţia de plată mâine. Ei se chinuie de 2 ani şi nu au reuşit să facă lumină, dar noi ştim exact implicarea noastră”, a spus Mihai Chirica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *