Un incendiu violent a izbucnit vineri, 5 iunie, la Tiki Village, în zona Șoseaua Ciric din municipiul Iași, distrugând două construcții din cadrul complexului și o scenă realizată din lemn. Flăcările s-au extins rapid, iar fumul dens a fost observat de la mare distanță.
„Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași intervin pentru stingerea unui incendiu produs la un complex de agrement și alimentație publică situat în zona Șoseaua Ciric din municipiul Iași.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la două construcții cu destinația de agrement/alimentație publică, cu o suprafață desfășurată totală de aproximativ 200 de metri pătrați, precum și la o scenă deschisă realizată din lemn.
Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru intervenții și salvări de la înălțime, o autospecială de descarcerare și un echipaj de prim ajutor calificat, încadrate cu echipajele aferente din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași.
Din informațiile existente până în acest moment, nu sunt înregistrate victime.
Echipajele de intervenție acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului, precum și pentru împiedicarea propagării acestuia la alte obiective din apropiere.
Misiunea este în desfășurare.
Revenim cu informații suplimentare după finalizarea intervenției.”, a transmis căpitan Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt ISU Iași.
Citeste si: Incendiu de proporții la Tiki Village! Pompierii au intervenit de urgență cu mai multe autospeciale









