Trei bărbați au fost reținuți de polițiștii din Iași în urma unui conflict violent izbucnit în cartierul Bularga, în luna mai. Unul dintre ei, în vârstă de 32 de ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce instanța a decis că există suficiente motive pentru privarea sa de libertate. Cazul are la bază o bătaie generală care a degenerat și a necesitat intervenția mai multor echipaje de poliție și SMURD.
Citește și: Bătaie generală în Bularga. Mai multe persoane au fost implicate. Poliția a intervenit în forță
Rețineri și arest preventiv după violențele din Bularga
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Iași, măsurile au fost dispuse în urma cercetărilor desfășurate după incidentul violent produs în cartierul Bularga, unde mai multe persoane s-au agresat reciproc în stradă.
„La data de 10 iunie a.c., trei bărbați, cu vârste cuprinse între 22-32 ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în Arestul IPJ Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe. La data de 11 iunie a.c., față de bărbatul de 32 ani, instanța de judecată a dispus luarea măsurii arestării preventive a acestuia, pentru 30 de zile”, a transmis Adina Ciobanu, purtător de cuvânt IPJ Iași.
Cum a început scandalul din Bularga
Incidentul inițial a avut loc pe 24 mai 2026, în cartierul Bularga din municipiul Iași, unde un conflict spontan între mai multe persoane a escaladat într-o bătaie generală. Martorii au povestit că totul s-a petrecut brusc, iar zona a fost cuprinsă de panică. Poliția a intervenit după mai multe apeluri la 112, iar la fața locului au fost trimise echipaje de ordine publică și ambulanțe SMURD, deoarece mai multe persoane au fost rănite.
Conform informațiilor oficiale transmise ulterior de IPJ Iași, conflictul ar fi pornit de la o neînțelegere legată de zgomot, care a degenerat în agresiuni fizice.
„La data de 24 mai a.c., în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Iași au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Mihail Sturdza, din municipiul Iași, mai multe persoane s-ar agresa reciproc.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că un bărbat, de 32 de ani, din municipiul Iași, nemulțumit de zgomotul produs de mai mulți tineri care desfășurau activități sportive în zonă (tenis de picior), s-ar fi deplasat la aceștia, iar pe fondul unui conflict spontan ar fi lovit cu un obiect contondent (o bucată de lemn) un tânăr, de 25 de ani, din municipiul Iași, lovitura ricoșând și atingând o altă persoană la nivelul brațului stâng.
Cele două persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Bărbatul bănuit de comiterea faptelor a fost condus la sediul secției de poliție, fiind sancționat contravențional, conform Legii nr. 61/1991, cu amendă în valoare de 10.000 de lei pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
Întrucât acesta acuza dureri la nivelul membrelor inferioare și superioare, a fost solicitat un echipaj medical care l-a transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
Cercetările continuă pentru clarificarea întregii situații de fapt și dispunerea măsurilor legale ce se impun”, a declarat Alina Mocanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.
În timpul intervenției, o victimă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență și a fost transportată la spital.
„În urma intervenției echipajului SMURD la fața locului a fost identificată o victima de sex masculin, în vârstă de aproximativ 25 de ani, cu diverse traumatisme, a fost transportată la Spitalul Nicolae Oblu din municipiul Iași pentru îngrijiri medicale și tratament de specialitate”, a transmis căpitan Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt ISU Iași.









