Un ieșean a fost prins de polițiști conducând beat pe drumurile publice și acum vrea să scape de răspundere. Bărbatul a primit o condamnare cu suspendare, dar a fost nemulțumit și a formulat apel, solicitând reindividualizarea pedepsei aplicate. Avocatul său a susținut că șoferul nu a reprezentat un pericol, deoarece a condus pe o porțiune de drum drept și nu a întâlnit niciun fel de obstacol.
A fost prins conducând sub influența băuturilor alcoolice și vrea să scape de orice fel de răspundere. Prima instanță l-a condamnat la o pedeapsă cu suspendare.
A condus beat și acum vrea să scape de răspundere!
Un bărbat din județul Iași, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, încearcă să obțină o pedeapsă mai ușoară după ce a fost condamnat, în primă instanță, la o pedeapsă cu suspendare. Dosarul se află acum pe rolul instanței de apel, iar la termenul din 11 iunie 2026 avocatul acestuia a prezentat argumentele prin care solicită reducerea pedepsei.
Inculpatul Nicoșor Radu a fost judecat pentru conducerea unui autoturism sub influența alcoolului. La data de 29 aprilie 2026, magistrații de la Judecătoria Iași au pronunțat sentința în cauză și l-au condamnat pe acesta la o pedeapsă de 1 an și 8 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Nemulțumit de hotărârea primei instanțe, bărbatul a decis să formuleze apel. Astfel, dosarul a ajuns pe masa judecătorilor de la instanța superioară, Curtea de Apel Iași, care urmează să analizeze dacă pedeapsa aplicată este una corectă sau dacă se impune modificarea acesteia.
La termenul de judecată desfășurat pe 11 iunie 2026, avocatul inculpatului a cerut instanței să aplice o pedeapsă mai blândă.
„Noi solicităm să reindividualizați pedeapsa aplicată și să reduceți limitele de pedeapsă. Vă rog să aveți în vedere recunoașterea inculpatului cu privire la săvârșirea faptei, atitudinea sa pe tot parcursul procesului și, bineînțeles, circumstanțele reale și cele personale”, a declarat avocatul în fața instanței.
Șoferul și-a recunoscut vina
Apărătorul a susținut că bărbatul nu a încercat să se sustragă răspunderii și că, încă de la începutul anchetei, a colaborat cu autoritățile. De asemenea, acesta a subliniat faptul că inculpatul nu are antecedente penale și că este pentru prima dată când ajunge în fața unei instanțe de judecată, iar faptul că deține permis de conducere ar trebui să fie considerată o atenuare a pedepsei.
„Nu este ca și cum inculpatul nu știa să conducă. Acesta are permis de conducere de mai bine de 10 ani. De asemenea, se află la primul contact cu legea. Mai mult decât atât, nu a avut nici măcar contravenții”, a mai precizat avocatul.
Un alt argument prezentat de apărare a fost legat de împrejurările în care a avut loc fapta. Potrivit avocatului, distanța parcursă de inculpat ar fi fost una foarte mică, de aproximativ 300-400 de metri.
„Totuși, trebuie luate în calcul și circumstanțele în care a avut loc săvârșirea faptei. Inculpatul a trebuit doar să se deplaseze pentru o distanță de aproximativ 300-400 de metri, pe un drum drept. Acesta cunoștea foarte bine traseul și nu avea cum să greșească, neavând niciun obstacol în cale”, a susținut avocatul.
Pe baza acestor argumente, apărarea a cerut instanței să reducă pedeapsa aplicată și să analizeze posibilitatea amânării aplicării pedepsei, o măsură care i-ar permite inculpatului să evite executarea acesteia dacă respectă anumite obligații stabilite de judecători.
„Prin urmare, noi solicităm reindividualizarea pedepsei și să dispuneți amânarea aplicării pedepsei”, a concluzionat avocatul.
Procurorul a cerut respingerea apelului
Procurorul de caz a solicitat respingerea apelului înaintat de inculpat, susținând că nu se impune aplicarea unei pedepse mai blânde.
„Solicităm respingerea apelului. Nu se impune aplicarea unei pedepse mai blânde, având în vedere circumstanțele în care s-a desfășurat săvârșirea infracțiunii. Trebuie luată în considerare alcoolemia mare pe care o avea inculpatul. De asemenea, fapta s-a petrecut pe perioada nopții, atunci când acuitatea de vedere este mai slabă”, a spus procurorul de caz.
Instanța urmează să analizeze toate argumentele prezentate și să decidă dacă acestea sunt suficiente pentru modificarea sentinței pronunțate de Judecătoria Iași. Judecătorii vor lua în calcul atât circumstanțele personale ale inculpatului, cât și gravitatea faptei pentru care acesta a fost condamnat.
Un bărbat din Iași a fost oprit de polițiști, care au constatat că se afla sub influența băuturilor alcoolice, și vrea să scape de răspundere.









