Accident rutier în localitatea Mircești! Trei persoane au fost rănite

accident-rutier-in-localitatea-mircesti!-trei-persoane-au-fost-ranite

În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, dispeceratul integrat ISU-SMURD Iași a fost informat despre producerea unui accident rutier în localitatea Mircești, județul Iași.

Accident rutier în Mircești

Din primele informații, accidentul rutier s-a produs între un autotren și un autoturism. În urma impactului au rezultat trei victime, care au fost evaluate medical la fața locului de către echipajele de intervenție.

Două dintre victime au fost transportate la Centrul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Pașcani pentru investigații, examen de specialitate și tratament medical de specialitate. Cea de-a treia persoană implicată a refuzat transportul la spital.

„Pentru gestionarea situației de urgență au fost alertate forțe și mijloace de intervenție din cadrul Secției de Pompieri Pașcani. La locul evenimentului au acționat o autospecială de intervenție și stingere cu apă și spumă dotată cu modul de descarcerare și pentru acordarea primului ajutor, o ambulanță SMURD și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Iași.

Pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor, precum și măsurile necesare pentru siguranța participanților la trafic și a zonei afectate.

Cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru efectuarea cercetărilor și stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Recomandări pentru prevenirea accidentelor rutiere:
* Respectați limitele legale de viteză și adaptați permanent viteza la condițiile de trafic și de drum;
* Păstrați o distanță de siguranță față de vehiculul din față;
* Evitați utilizarea telefonului mobil în timpul conducerii;
* Nu conduceți sub influența alcoolului, a substanțelor psihoactive sau atunci când sunteți obosiți;
* Asigurați-vă temeinic înaintea efectuării oricărei manevre și respectați regulile de circulație;
* Purtați centura de siguranță pe toate locurile din autovehicul.

Pentru o mai bună informare și pregătire în fața situațiilor de urgență, recomandăm accesarea platformei educative www.fiipregatit.ro și a aplicației DSU – „Fii informat, fii pregătit!”.

În orice situație de urgență, apelați numărul unic 112, oferind dispecerilor informații clare despre locul și natura evenimentului”, a transmis căpitan Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt ISU Iași.

Sursă foto: ISU Iași

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *