Rusia a acuzat miercuri Ucraina că a lansat un atac cu drone asupra unui autobuz care transporta elevi din Belarus, incident soldat cu victime, potrivit Reuters. Totuși, acuzația a fost respinsă de armata ucraineană, care a numit-o „falsă”.
Yegor Kovalchuk, guvernatorul interimar al regiunii ruse Bryansk, aflată la granița cu Ucraina, a declarat că autobuzul transporta o echipă de fotbal de copii din Belarus către sudul Rusiei, unde aceștia urmau să își petreacă vacanța.
Ministerul de Externe al Rusiei a descris incidentul drept „o altă crimă monstruoasă”, susținând că o femeie care însoțea copiii a murit, iar alte opt persoane, dintre care șase copii, au fost rănite.
Ucraina neagă atacul
Armata ucraineană a negat acuzațiile și a transmis pe Telegram că „în perioada menționată, Forțele de Apărare ale Ucrainei nu au utilizat vehicule aeriene fără pilot împotriva țintelor din regiunea Brjansk”.
Kovalchuk a publicat online imagini cu un autobuz argintiu avariat, cu geamuri sparte, anvelopa din față dreapta distrusă și ceea ce păreau a fi urme de sânge pe scaunele din interior, mai raportează Reuters.
Autoritățile rusești au deschis o anchetă pentru terorism, spunând că autobuzul mergea pe ruta Gomel (Belarus) – Gelendzhik (Rusia) și transporta 44 de pasageri, dintre care 28 de copii.
De asemenea, Rusia a mai acuzat Ucraina în această lună de un alt atac cu drone asupra unui autobuz, în care, potrivit Moscovei, opt civili au fost uciși și alți 11 răniți într-o zonă din regiunea Donețk, controlată de Rusia.
De menționat este că Rusia a continuat să lovească frecvent orașe ucrainene, inclusiv Kiev, de la începutul invaziei din februarie 2022.
Ucraina, la rândul ei, a intensificat în ultimele luni atacurile cu drone asupra teritoriului rusesc, spunând că încearcă să slăbească economia Moscovei și să forțeze oprirea războiului.









