22:46
Scandal imens la finala CE de scrimă, în proba de sabie
Pentru România au concurat Radu Niţu, Vlad Covaliu și Răzvan Ursachi, iar Ungaria a fost reprezentată de Andras Szatmari, Krisztian Rabb și marele Aron Szilagy.
România s-a aflat în avantaj după fiecare din primele 7 relee, conducând cu 5-2, 10-5, 15-12, 20-18, 25-24, 30-27 și 35-34.
După ce a câștigat precedentele două relee, fiul președintelui COSR nu s-a regăsit și a cedat cu 3-6, astfel că Ungaria conducea cu 40-38.
Practic, Nițu și Rabb au luptat pentru aurul continental. Românul a condus cu 4-1, iar la 5-3 fiecare dintre sportivi avea nevoie de două tușe pentru ca echipa lui să devină campioană.
Le-a câștigat maghiarul, dar cu mare scandal, fiind nevoie de fiecare dată de intervenția arbitrilor la monitor, pentru a revedea reluările.
România își adjudecă medalia de argint, după ce anul trecut a câștigat bronzul mondial.
Echipa masculină de sabie a României va disputa finala Campionatului European de Scrimă din Franța, după ce a eliminat în penultimul act chiar formația gazdă.
„Tricolorii” au început ezitant confruntarea cu Franța, fiind conduși după primele 3 relee, dar au revenit senzațional și s-au impus cu 45-42.
Performanță de senzație pentru sabrerii români! Vor lupta cu Ungaria pentru aurul continental
România luptă pentru aur la sabie în finala Campionatului European de Scrimă de la Antony, în Franța! Adversară îi este puternica formație a Ungariei.
Francezii au condus în primele trei relee, dar Vlad Covaliu, Radu Nițu, Răzvan Ursachi și George Dragomir au revenit spectaculos pe tabelă și au câștigat cu 45-42.
În marea finală, adversara României va fi Ungaria, care a învins Italia cu 45-36. Anterior, în sferturi, România nu a dat nicio șansă Rusiei, de care a dispus cu 45-27.
Tricolorii au controlat confruntarea de la început până la sfârșit,
Echipa țării noastre este medaliată cu bronz la competiția mondială care a avut loc anul trecut, la Tbilisi, după ce a învins Japonia în finala mică.
Va fi a doua medalie pentru delegația țării noastre, după cea de bronz câștigată de Dragomir în proba individuală de sabie.
Toți cei 4 „tricolori” care au luat startul au trecut de grupe și au intrat pe tabloul principal. Cel mai bun parcurs l-a avut Dragomir, care a urcat pe treapta a treia a podiumului.
El a intrat direct în turul al doilea, iar până în semifinale a trecut de spaniolul Santiago Madrigal (15-7), georgianul Sandro Bazadze (15-13) și maghiarul Krisztian Rabb (15-14).
În penultimul act, sportivul legitimat la CSM Unirea Slobozia l-a înfruntat pe favoritul gazdelor, francezul Jean-Philippe Patrice.
Românul a cedat cu 7-15, după un meci care a fost dominat fără niciun fel de probleme de sportivul din Hexagon.
La floretă feminin, toate cele 3 sportive din România au fost învinse în turul secund
La rândul lui, Ursachi a trecut în primul tur de azerul Murad Akbakov, cu 15-2, dar a pierdut în turul secund, cu 13-15, în fața rusului Dmitri Danilenko.
Vlad Covaliu, băiatul președintelui Comisteului Olimpic și Sportiv Român, Mihai, l-a învins pe germanul Leon Schlaffer cu 15-10, dar a cedat la francezul Maxime Pianfetti cu 11-15.
În clasamentul final, Ursachi a terminat pe locul 23, Covaliu pe 27, iar Radu Nițu, care a pierdut în primul tur, 11-15 cu turcul Enver Yildirim, pe 36.
La floretă feminin, toate cele 3 sportive din România au trecut de faza grupelor, calificându-se pentru tabloul principal.
Andreea Dincă a dispus cu 15-13 de Marta Caride (Portugalia) în primul tur, pierzând însă în turul următor, cu 6-15, la Arianna Errigo (Italia).
La rândul ei, Rebeca Cândescu a intrat direct în turul al doilea, dar a cedat cu 12-15 la Jazmin Papp (Ungaria).
În fine, Emilia Corbu a eliminat-o pe maghiara Dora Lupkovics cu 15-13, dar a fost întrecută cu 15-6 de ucraineana Kristina Petrova, în runda a doua.
În ziua de deschidere, Italia a câștigat aurul la spadă masculin, iar echipa sportivelor neutre, Rusia mai precis, a triumfat la sabie feminin după o finală dramatică în fața Franței.









