Iată momentul în care pompierii au scos trupul copilului din iazul de la Mădârjac. Băiatul avea doar 12 ani

iata-momentul-in-care-pompierii-au-scos-trupul-copilului-din-iazul-de-la-madarjac.-baiatul-avea-doar-12-ani
Publicitate Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | Dotări Premium - NOCIS

Tragedie în comuna Mădârjac, județul Iași, unde un copil de 12 ani care a dispărut în apele unui iaz a fost găsit și scos la mal de pompieri. Momentul intervenției a fost filmat de martori, imaginile surprinzând eforturile echipajelor de salvare. Din păcate, minorul nu a mai putut fi salvat.

Minorul de 12 ani găsit în iazul de la Mădârjac a fost scos din apă mort

Intervenția a avut loc după un apel la 112, prin care s-a anunțat că un copil a intrat în iazul de acumulare din localitate și nu a mai ieșit la suprafață. La fața locului au fost mobilizate forțe importante ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” Iași, inclusiv scafandri, bărci de salvare, echipaje medicale SMURD și elicopterul SMURD.

După mai multe operațiuni de căutare, minorul a fost localizat și scos din apă de pompieri. Momentul extragerii a fost surprins de persoane aflate în zonă, care au filmat intervenția salvatorilor în timp ce aceștia aduceau trupul la mal.

Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, însă în ciuda eforturilor depuse, copilul în vârstă de 12 ani a fost declarat decedat la fața locului.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Inspectoratului de Poliție Județean Iași, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, anchetatorii urmând să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.

Autoritățile au transmis și un apel către populație privind respectarea regulilor de siguranță în apropierea apelor. Reprezentanții ISU atrag atenția că scăldatul în zone neamenajate, precum iazuri sau lacuri, poate fi extrem de periculos, mai ales pentru minori.

„La ora 19:46, copilul a fost identificat și extras din apă de către echipele de intervenție. Victima, un minor în vârstă de 12 ani, a fost scoasă din iaz în stare de inconștiență și a fost preluată imediat de echipajele medicale de terapie intensivă mobilă (TIM) și de echipajul SMURD, care efectuează manevre de resuscitare la fața locului. Celelalte forțe și mijloace de intervenție își încheie misiunea și revin la bază, la locul evenimentului rămânând echipajele medicale care continuă acordarea asistenței de urgență”, a transmis căpitan Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt ISU Iași.

Publicitate Arcadia Spitale și Centre Medicale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *