Și-au dat lopeți în cap, într-un club din Iași! Ce au decis magistrații

si-au-dat-lopeti-in-cap,-intr-un-club-din-iasi!-ce-au-decis-magistratii
Publicitate Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | Dotări Premium - NOCIS

Mai mulți tineri ieșeni și-au împărțit lopeți în cap, într-un club din Iași, Tiki Village, în anul 2020, iar acum s-a dat pronunțarea definitivă. Alți doi tineri au fost „iertați” de magistrați, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către victime. Judecătorii de la Curtea de Apel au schimbat în parte hotărârea dispusă de prima instanță.

După o încăierare la Tiki Village, în 2020, un tânăr a fost condamnat la închisoare. Hotărârea este definitivă din 2 iulie 2026.

Și-au dat lopeți în cap, într-un club din Iași!

Cei patru tineri care au atentat la viața unui bărbat, după ce s-au distrat la Tiki Village, în august 2020, și-au primit o nouă condamnare, după ce s-a judecat apelul de către magistrații de la Curtea de Apel Iași.

La data de 2 iulie a anului în curs, judecătorii au desființat în parte sentința primei instanțe.

„Admite apelurile declarate de inculpații Dănuț George Alistar, Cristi Ionuț Coca și Cătălin-Vasilică Zorilă, împotriva sentinței penale nr. 499/2025 din 04.08.2025, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. 5683/99/2020, pe care o desființează în parte, în latura penală și civilă”, se arată în hotărârea instanței.

În cazul inculpatului Dănuț George Alistar, magistrații au descontopit pedeapsa rezultantă și au dispus încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. De asemenea, instanța a menținut pedeapsa principală pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor.
A fost dispusă și descontopirea în cazul lui Cristi Ionuț Coca, pentru care s-a reținut pedeapsa principală pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală.

Ca efect al extinderii efectelor apelului, a fost dispusă încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice și în cazul lui Petrică Ajidaucei și al lui Cătălin Vasilică Zorilă. Acestora le-a fost înlăturată și pedeapsa amenzii penale aplicată de instanța de fond.

În ceea ce privește latura civilă, instanța a dispus ca doi inculpați să achite daune materiale.

„Obligă pe inculpații Cristi Ionuț Coca și Dănuț George Alistar, în solidar, să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Spiridon Iași suma de 364.481,97 lei, reprezentând daune materiale”, se arată în hotărâre.

Pedepse cu amendă penală la o tentativă de omor

Cea mai aspră pedeapsă aplicată celor patru tineri i-a revenit inculpatului Dănuț George Alistar, condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.

În cazul inculpatului Cristi Ionuţ Coca, magistrații de la Tribunalul Iași au dispus o pedeapsă de 2 ani şi 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală. Totuși, instanța a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani.

Prima instanță a dispus încetarea procesului penal având ca obiect săvârșirea de către inculpatul Petrică Ajidaucei a infracțiunii de lovire sau alte violențe, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată Ionuț Bogdan Sârbu. Acesta a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 8.000 de lei pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, amendă care a fost înlăturată de instanța de apel.

A fost dispusă încetarea procesului și pentru Cătălin Vasilică Zorilă, întrucât victima, Cristi Ionuț Coca, și-a retras plângerea prealabilă. Cu toate acestea, bărbatul a fost condamnat la pedeapsa unei amenzi, în cuantum de 9.000 de lei.

De la bal la spital

Grupurile din care făceau parte Cristi Ionuț Coca și Cătălin Vasilică Zorilă erau clienți fideli ai clubului de la Ciric, iar de multe ori provocau scandal, astfel încât agenții de pază erau atenți la ei.

În noaptea respectivă, Coca a venit la distracție însoțit de Petrică Ajidaucei și Dănuț George Alistar, iar Zorilă a venit cu Ionuț Bogdan Sârbu. După ce au consumat alcool împreună, li s-a urât cu binele și au început să se certe, înjurându-se.

Întrucât băieții nu dădeau semne că vor să aplaneze conflictul, paza i-a scos afară pe Zorilă și Sârbu, ulterior și pe Coca. Cele două grupuri s-au întâlnit în afara clubului, unde s-au jignit reciproc. Cel mai tupeist a fost Cristi Ionuț Coca, care l-a luat de gât pe Cătălin Vasilică Zorilă. Atunci a intervenit Ionuț Bogdan Sârbu, care a fost lovit cu pumnul de Coca, moment în care Zorilă a scos un cuțit și l-a atacat, lovindu-l de două ori în antebraț.

Zorilă i-a înfipt cuțitul în abdomenul lui Coca, iar acesta i-a dat un pumn, făcându-l să cadă la pământ. Ulterior, conflictul a escaladat, iar cei implicați s-au lovit cu cozi de lopată. Aceștia și-au împărțit lovituri în cap, după ce a apărut Alistar cu un par în mână și a început să-l lovească brutal pe Zorilă de nenumărate ori.

Un grup de tineri și-au împărțit lovituri cu lopețile în cap, într-un renumit club din Iași, ajungând să primească pedepse grele.

Publicitate Arcadia Spitale și Centre Medicale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *