Reporterii BZI au aflat! Sunt ieșenii mulțumiți de piețele din oraș?

reporterii-bzi-au-aflat!-sunt-iesenii-multumiti-de-pietele-din-oras?
Publicitate Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | Dotări Premium - NOCIS

Reporterii BZI au adresat întrebarea „Sunteți mulțumiți de piețele din Iași?” persoanelor care își fac cumpărăturile în piețele din Hala Centrală, CUG, Alexandru și Nicolina. Dacă unii ieșeni spun că sunt mulțumiți de condițiile existente, alții consideră că piețele ar trebui modernizate.

”Arată ca piețele din anii ”80, deci nu s-au modificat prea multe de atunci. Aici, la Hala Centrală, sunt multe tarabe goale, deci piața, deși este spațiu suficient, este acoperită, nu este aprovizionată suficient. Probabil că și prețurile pentru închirierea tarabei sunt mari”, susține un bărbat din Iași.

Alți ieșeni spun că ar trebui să fie mai multe fructe și legume autohtone în piețe.

”Poate ar trebui modificate un pic, să arate mai bine, dar cred că în primul rând ar trebui să fie mai multe fructe și legume autohtone. Aici cred că este o problemă, sunt prea multe importuri”, susține un pensionar din Iași.

Unele persoane din Iași nu mai frecventează piețele de mai mulți ani.

”Cred că de vreo 10 ani nu mai cumpăr de la piață pentru că am grădină. Mă aprovizionez de acolo cu fructe și legume. Cred că piețele arată la fel ca în urmă cu 10 ani, nu este mare diferența”, spune o altă ieșeancă.

Persoanele din Iași care își fac cumpărăturile la piață mai spun că ar trebui să fie mai multe locuri pentru producători.

”Stau la marginea pieței, cu pătrunjel, cu ce au și ei și nu este loc și pentru ei din cauza … nu mai spun, că știți comercianții din piețe”, mai spune o ieșeancă.

Publicitate Arcadia Spitale și Centre Medicale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *