Ce au stabilit polițiștii după imaginile cu scandalul din Târgu Cucu. Un adolescent de 16 ani a fost amendat

ce-au-stabilit-politistii-dupa-imaginile-cu-scandalul-din-targu-cucu.-un-adolescent-de-16-ani-a-fost-amendat
Publicitate Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | Dotări Premium - NOCIS

IPJ Iași a prezentat rezultatele verificărilor făcute după ce, în mediul online, au apărut imagini cu mai multe persoane adunate în zona Târgu Cucu, iar în spațiul public s-a vorbit despre un scandal. Oamenii legii spun că, deși au fost făcute verificări, nu au găsit dovezi că ar fi avut loc o bătaie sau alte fapte care să reprezinte infracțiuni. Singura sancțiune aplicată a fost o amendă de 1.000 de lei pentru un adolescent de 16 ani.

Potrivit polițiștilor, totul a pornit în seara de 18 iulie, la un eveniment privat organizat în municipiul Iași. Adolescentul ar fi adresat cuvinte jignitoare în fața mai multor persoane, iar organizatorii i-au cerut să plece din local. După aceea, mai mulți participanți s-au adunat în fața localului.

„Având în vedere imaginile și informațiile apărute în mediul online la data de 20 iulie a.c., în care se face referire la un conflict între mai multe persoane în municipiul Iași, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași este abilitat să comunice următoarele:

La data de 20 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași au efectuat verificări pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.

În urma activităților desfășurate a rezultat că, în seara de 18 iulie a.c., un minor, în vârstă de 16 ani, aflat la un eveniment privat organizat în municipiul Iași, ar fi adresat expresii jignitoare în prezența mai multor persoane, motiv pentru care i s-a solicitat să părăsească locația.

Ulterior, în exteriorul localului, s-au adunat mai multe persoane participante la eveniment.

Verificările efectuate de polițiști au stabilit că nu au existat agresiuni fizice între persoanele prezente și nu au fost constatate fapte de natură să întrunească elementele constitutive ale vreunei infracțiuni sau ale unei fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice.

Față de minor a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă de 1000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 61/1991, republicată”, a transmis Adina Ciobanu, purtător de cuvânt al IPJ Iași.

Citește și: Imagini incredibile! Iașul, de râsul lumii: bătaie în alb în Târgu Cucu. „Clanurile” s-au pălmuit în stradă. Urlete, înjurături și o intersecție blocată

Publicitate Arcadia Spitale și Centre Medicale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *