În comisia juridică de la Senat, parlamentarii au dezbătut și modificat legea ANI, jalon în valoare de 770 de milioane de euro din PNRR. Senatul este cameră decizională în cazul acestei legi, iar reprezentanții PNL au cerut în plen ca proiectul să fie retrimis la comisie. Proiectul a fost adoptat cu 55 de voturi pentru, 28 împotrivă, 29 abțineri.
Dominic Fritz rămâne în funcție. Senatorii au respins amendamentul PSD la Legea ANI care îl trimitea acasă.
După votul din plen, legea merge direct la promulgare, dacă nu e contestată la Curtea Constituțională.
Un amendament la Legea ANI, inițiat de senatorul PSD Ion Cristinel Rujan, prevede că persoanele declarate incompatibile sau în conflict de interese de către ANI, cu confirmarea unei decizii definitive, chiar și înainte de intrarea în vigoare a legii, își vor pierde mandatul. Amendamentul a produs tensiuni în Parlament, iar Dominic Fritz, liderul USR și primarul Timișoarei, susține că acesta l-a vizat pe el.
După votul din plenul Senatului (camera decizională), Legea ANI poate fi atacată la CCR de către:
- Președintele României;
- unul dintre președinții celor două Camere;
- Guvern;
- Înalta Curte de Casație și Justiție;
- Avocatul Poporului;
- un număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori.
- USR are 19 senatori și 40 de deputați. Astfel, ar mai avea nevoie de șase semnături fie la Senat, fie zece la Camera Deputaților.









