Eveniment în rugby: România a naturalizat câte un sportiv din Tonga, Australia și Africa de Sud! Ce carte de vizită au cei trei

eveniment-in-rugby:-romania-a-naturalizat-cate-un-sportiv-din-tonga,-australia-si-africa-de-sud!-ce-carte-de-vizita-au-cei-trei
Publicitate Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | Dotări Premium - NOCIS

Tonganul Fonovai Tangimana (39 de selecţii), australianul Jason Tomane (31 de selecţii) şi sud-africnaul Kuselo Moyake (4 selecţii) au depus miercuri jurământul de credinţă faţă de România.

Evenimentul s-a petrrcut în cadrul unei şedinţe solemne organizate la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie (ANC) din Bucureşti.

Începând de miercuri 5 august 2026, cei trei sportivi sunt oficial cetăţeni români, susține Rugby Romania.

Evenimentul a avut loc în prezenţa vicepreşedintei ANC cu atribuţii de preşedinte, cu rang de secretar de stat, Ana Claudia Țapardel.

Cine sunt cei trei naturalizați?

  • Fonovai Tangimana – evoluează pe posturile de centru şi aripă, a îmbrăcat pentru prima dată tricoul României în noiembrie 2016, într-un meci test împotriva Statelor Unite ale Americii.

A strâns 39 de selecţii şi a reprezentat România la Cupa Mondială de Rugby din 2023. Ajuns în România în 2012, a evoluat pentru Timişoara Saracens, CSM Bucureşti, CSA Steaua, CS Rapid şi CS Dinamo, club la care joacă şi în prezent.

  • Jason Tomanea debutat pentru naţionala României în noiembrie 2021, într-un meci cu Uruguay. Centrul Stejarilor a adunat până acum 31 de selecţii şi a făcut parte din lotul României la Cupa Mondială din 2023.

Stabilit în România din 2017, a evoluat două sezoane pentru CSM Bucureşti, iar din 2019 este jucătorul CSM Ştiinţa Baia Mare.

  • Kuselo Moyake – jucător de linia a III-a, a debutat pentru România în noiembrie 2017, într-un meci împotriva statului Tonga.

Are patru selecţii în tricoul Stejarilor. A sosit în România în 2014 şi a evoluat pentru CSM Ştiinţa Baia Mare, CSA Steaua, CSU ELBI Cluj şi CS Rapid, revenind ulterior la Baia Mare, echipă pentru care joacă şi în prezent.

Naționala României a jucat în prima ediție Nations League. Prima victorie a Stejarilor în această competiție în premieră avenit în ultimul meci: 38=37 cu Samoa. Anterior a fost un eșec, 31-47 cu Chile și o remiză, 36–36 cu Uruguay.

Clasamentul în grupa Europa – Africa – Asia

Georgia 14 puncte
Portugalia 12
Spania 11
România 9
Hong Kong China 5
Zimbabwe 2

  • În luna noiembrie 2026 România va juca pe teren propriu cu Statele Unite, Canada și Tonga

Clasamentul grupei America Pacific

Statele Unite 14 puncte
Chile 10
Samoa 7
Tonga 7
Canada 7
Uruguay 7

Publicitate Arcadia Spitale și Centre Medicale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *