În urmă cu puțin timp a avut loc un accident rutier în localitatea Horpaz, comuna Miroslava, județul Iași. Din primele informații deținute de reporterii BZI, se pare că două autoturisme au intrat în coliziune. În urma impactului, o mașină a ajuns pe trotuar, alta s-a răsturnat.
UPDATE: Mașina albastră a ieșit fără să se asigure din curte.
UPDATE: Accident rutier în Horpaz, comuna Miroslava
În urma evaluării medicale, persoanele implicate prezentau traumatisme, plăgi, contuzii și escoriații.
Trei copii, cu vârste de 9, 12 și 13 ani, au fost transportați la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași, de către echipajele TIM și SAJ.
O femeie, în vârstă de 39 de ani, a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Spiridon” Iași, de către echipajul de prim ajutor calificat (EPA).
Bărbatul implicat în evenimentul rutier a refuzat transportul la spital.
Momentan nu se cunoaște cauza producerii accidentului rutier sau dacă au fost înregistrate victime.
„Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs în localitatea Horpaz, comuna Miroslava.
În urma evenimentului, au fost implicate cinci persoane – trei adulți și doi copii, toate conștiente.
La locul intervenției au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS), o autospecială pentru descarcerare, un echipaj de terapie intensivă mobilă (TIM), un echipaj de prim ajutor calificat (EPA) și un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean Iași.
Din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași acționează 14 pompieri militari, pentru acordarea asistenței medicale de urgență, evaluarea persoanelor implicate și asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor”, a transmis ISU Iași.









