Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!

ce-a-patit-o-turista-la-hotelul-simonei-halep-din-mamaia:-am-facut-plangere-la-politie-si-la-anpc!
Publicitate Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | Dotări Premium - NOCIS

O turistă din Ucraina susține că a avut parte de un tratament abuziv în zona hotelului Simonei Halep din Mamaia, unde a mers pentru a servi masa.

Femeia a făcut plângere la ANPC și la Poliție după episodul de pe litoralul românesc, unde susține că i s-au solicitat 24 de dolari pentru parcare deși, spune ea, a lăsat mașina într-o zonă pentru care nu era prevăzută nicio taxă.

Astfel, a lăsat o recenzie dură pe Google, dezvăluită de colegii de la Gândul.

Turista de la Mamaia, ținută cu forța pe loc până la plata celor 24 de dolari

Femeia susține că a mers la hotelul Simonei Halep de la Mamaia pentru a servi masa, alături de alte cunoștințe de-ale ei. Și-a parcat mașina pe o stradă din apropiere, unde nu era niciun marcaj, convinsă fiind că are dreptul de a-și lăsa acolo autovehiculul în mod gratuit.

Nu mică i-a fost mirarea, însă, când a ieșit din restaurantul hotelului și a fost abordată de doi bărbați, care i-au solicitat nu mai puțin de 24 de dolari.

Aceștia, conform recenziei de pe Google a turistei, ar fi amenințat cu violențe și chiar ar fi invocat „Mafia românească”.

În cele din urmă, i s-a permis să își ia mașina, însă numai după ce ar fi mers la recepția hotelului pentru a plăti suma respectivă.

Recenzia DURĂ lăsată de turista din Ucraina

Femeia care susține că a fost, alături de cunoștințele ei cu care a servit masa la restaurantul care aparține de hotelul Simonei Halep, victima acestui abuz a lăsat o recenzie pe Google în cadrul căreia a descris tot ce s-a întâmplat.

„EVITAȚI. Extorcare pentru parcare ilegală și agresiune din partea personalului.

Am parcat pe stradă, în apropierea restaurantului — zero indicatoare oficiale, niciun semn „Parcare cu plată”, niciun semn „Parcarea interzisă”. Doar un singur con de plastic nemarcat, fără nicio valoare legală.

Când ne-am întors, doi bărbați în civil ne-au blocat mașina și ne-au cerut 24 de dolari pentru o oră. Fără legitimație, fără uniformă, fără nicio explicație. Când am refuzat, ne-au amenințat cu violența, au invocat „mafia românească” și au țipat la noi pentru a ne intimida și a ne face să tăcem. Unul dintre ei a apucat și a agresat fizic un bărbat din grupul nostru, care a fost nevoit să-l împingă pentru a se apăra.

Ne-au ținut mașina ostatică până când am plătit — prin terminalul de la recepția hotelului.

Aceasta este extorcare, nu aplicarea regulilor privind parcarea. Am sesizat poliția și ANPC. Cerem o explicație scrisă din partea hotelului cu privire la ceea ce s-a întâmplat, mai exact. Dacă acesta este modul în care hotelul își tratează oaspeții, nu merită nimic mai mult decât 1 stea”, este recenzia lăsată de femeia din Ucraina.

Publicitate Arcadia Spitale și Centre Medicale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *