Conferința de presă susținută de primarul municipiului Iași a început miercuri, 19 august, la ora 13:00, în Sala Mare a Primăriei. Principalul subiect aflat pe agenda întâlnirii îl reprezintă stadiul proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) derulate în municipiu.
Primarul Mihai Chirica prezintă situația proiectelor aflate în implementare, valoarea finanțărilor atrase și investițiile realizate sau aflate în derulare prin fondurile europene.
„Tema fierbinte care ne-a absorbit pe toți referitor la implementarea PNRR. Acesta este o oportunitate de care trebuie să profităm. Municipiul a cooptat, pe lângă alte programe, avem un nr. 96 de persoane cuprinse în aceste proiecte. Am reușit să semnăm contracte pt. 140 milioane de euro. Bani care au intrat în bugetul mun. Iași. În total, am avut un nr. de 29 de obiective din care s-au desprins peste 40 de obiecte. De la extinderi de școli la modernizare de școli, achiziții mijloace de transport, dotări pt. unități de învățământ.
Este o realizare să aducem o asemenea sumă de bani.
Am reușit prin PNRR să aducem încă 18 tramvaie noi, 25 de autobuze electrice, 25 de stații de încărcare rapidă. Sisteme de avertizare și asistență anti-coliziune. Construirea de locuințe, 10 tronsoane – 188 de unități locative. 45 de stații de încărcare electrică.
Am intrat în parteneriat cu Ministerul Mediului cu cele 150 de insule digitale. Nici până astăzi Ministerul nu s-a pronunțat cu privire la implementarea softului. Până la urmă, am luat noi legătura cu compania.
Suntem în faza finală de pregătire pentru începutul noului an școlar și universitar. Se vor lua măsurile necesare pentru fluidizarea traficului.
Socola este un subiect fierbinte. Noi, ca autoritate locală, ajutăm pe toți. Cel mai mare volum de investiții din ultimii patru ani a fost în zona Bucium-Poitiers.
S-au făcut marcajele pe pod. Partea superioară a pasajului va dispărea complet și va fi făcută una nouă. De săptămâna viitoare se va începe circulația pe artera alternativă.
Până când lumea se va obișnui, va fi haos. Dar vom sta cu poliția acolo pentru a dirija și pentru a-i obișnui pe șoferi cu circulația”, a declarat primarul Mihai Chirica.









