O tragedie s-a produs sâmbătă seara în comuna Hălăucești, județul Iași, unde doi tineri, în vârstă de 28 și 31 de ani, au căzut într-o fântână. Potrivit informațiilor preliminare, tânărul de 28 de ani ar fi căzut accidental, iar cel de 31 de ani ar fi încercat să îl ajute, ajungând la rândul său în fântână.
„Aseară, în comuna Hălăucești, doi tineri, în jur de 30 de ani, au căzut într-o fântână. La fața locului au fost direcționate un echipaj SAJ C2 Pașcani și un echipaj EPA Târgu Frumos.
Din informațiile preliminare, unul dintre pacienți ar fi căzut accidental, iar cel de-al doilea, în încercarea de a-l ajuta, a rămas blocat în fântână.
Unul dintre pacienți, în vârstă de 28 de ani, a fost extras cu succes. Acesta era conștient și a refuzat transportul la spital.
Cel de-al doilea pacient, în vârstă de 31 de ani, a fost extras, însă, din păcate, a fost declarat decedat”, a declarat prof. univ. dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU SMURD Iași.









