Afaceristul Daniel Panaite, din Iași, mai face o încercare în Consiliul Local cu proiectul PUZ privind construirea blocurilor cu 7 niveluri în zona Trei Fântâni, zonă deja extrem de aglomerată și sufocată de trafic. Asta după ce, în ședința din iulie 2026, Panaite a solicitat retragerea proiectului de pe ordinea de zi, probabil pentru că atunci au existat discuții referitoare la faptul că președintele PNL, Alexandru Muraru, le-a ordonat aleșilor locali să voteze favorabil doar proiectele pe care el le agreează.
Ședința ordinară este programată pe data de 28 august 2026. Pe ordinea de zi se află 42 de proiecte de hotărâre. Plenul se va reuni la Palatul Roznovanu.
Daniel Panaite mai face o încercare în Consiliul Local cu proiectul imobiliar din zona Trei Fântâni
Plenul Consiliului Local se va reuni pe data de 28 august 2026 pentru a dezbate și supune votului peste 40 de proiecte de hotărâre. Printre acestea se numără și cel care are ca obiect „aprobarea Planului Urbanistic Zonal, strada Trei Fântâni, elaborat pentru construire locuințe colective, servicii și comerț”. Beneficiarul proiectului este firma Bucium Tours SRL, administrată de afaceristul Daniel Panaite. Acesta intenționează să construiască un bloc pe strada Trei Fântâni, numărul 6D. Societatea deține un teren în suprafață de 2.895 de metri pătrați. Însă cea mai mare problemă din zonă este traficul aglomerat. De ani, Mihai Chirica cunoaște problemele din zona Bucium, însă, probabil, pentru el, în Bucium nu locuiesc ieșeni.
Totodată, potrivit informațiilor publicate în documentele PUZ de Primăria Iași, regimul de înălțime al blocului va fi D+P+5E, iar Procentul de Ocupare a Terenului va fi de maximum 35%, adică 1.013,25 metri pătrați.
„Suprafața de 2.895 mp măsurată este suprafața totală studiată prin PUZ. Aceasta este proprietatea beneficiarilor, conform actelor atașate la anexe. Regimul de înălțime va fi de D+P+5E, (cu înălțimea maximă de 22,00 m la streașină/atic, de la CTN în punctul cel mai înalt al terenului). Investiția poate fi prevăzută cu subsol. Valoarea P.O.T. va fi de maximum 35%, iar valoarea C.U.T. va fi de maximum 2,45%. Întrucât terenul nu este situat în zona construită protejată sau a protecției monumentelor, se permite supraetajarea investiției cu încă un nivel, o singură dată, în suprafață de maximum 20% din suprafața construită desfășurată a clădirilor”, este specificat în documentele PUZ.
Este important de precizat că zona circulațiilor auto și a parcajelor va fi amenajată pe o suprafață de 723,75 metri pătrați, spațiile verzi vor avea o suprafață de 723,75 metri pătrați, iar zona circulațiilor pietonale va avea o suprafață de 434,25 metri pătrați. În același sens, vor fi amenajate aproximativ 95 de locuri de parcare la subsolul blocului și 22 de locuri de parcare pe teren.
Accesul la blocul cu 5 etaje se va face de pe strada Trei Fântâni, o arteră sufocată de trafic
Trebuie știut faptul că singura cale de acces pe amplasamentul unde afaceristul Daniel Panaite va construi blocul cu 5 etaje este strada Trei Fântâni. O stradă și așa extrem de aglomerată, unde șoferii petrec zeci de minute în trafic, inclusiv din cauza semaforului, care, pe culoarea roșie, durează aproximativ 4 minute. Mai mult, strada are o singură bandă pe sens și o lățime de 7 metri, iar construirea unui nou bloc în zonă nu va face altceva decât să îngreuneze și mai mult circulația. Cu toate acestea, în documentele Planului Urbanistic Zonal, strada este specificată ca fiind fără probleme cu privire la fluența circulației.
„Principala cale de comunicație rutieră din zonă este strada Trei Fântâni, care face legătura cu Șoseaua Bucium. Ambele căi de acces sunt asfaltate, în stare medie sau bună; prezintă un profil stradal cu o lățime minimă de 7,0 m (strada Trei Fântâni) și 14,0 m (Șoseaua Bucium). În prezent nu sunt probleme legate de fluența circulației, există doar circulație rutieră în zonă. Traficul rutier nu afectează funcțiunea zonei”, este menționat în documente.
Referitor la Bucium Tours SRL, aceasta este administrată de Daniel Panaite și are ca obiect de activitate „Lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”. Firma a fost înființată în anul 2003, iar anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri în valoare de 11.252.997 de lei, un profit net de 3.686.292 de lei și datorii în valoare de 9.389.636 de lei, cu 6 angajați.
Astfel, afaceristul Daniel Panaite, din Iași, mai face o încercare în Consiliul Local cu proiectul PUZ privind construirea blocurilor cu 7 niveluri în zona Trei Fântâni.









