Președintele Nicușor Dan a promulgat vineri, 28 august, noua lege ANI, cu tot cu așa-numitul „amendament Fritz”. În acest scenariu, liderul USR, Dominic Fritz are la dispoziție maximum 30 de zile pentru a-și depune mandatul de primar al municipiului Timișoara. Cu două zile înainte de a fi promulgată de șeful statului, legea ANI a trecut de Senat cu 106 voturi „pentru”, 19 „contra” și zero abțineri.
„Într-un alt context, aș fi retrimis proiectul în Parlament” / „Nu ne permitem să nu accesăm fondurile PNRR”
„Am promulgat astăzi Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care mi-a fost transmisă de către Parlamentul României. Îmi mențin în continuare argumentele din sesizarea de neconstituționalitate pe care am înaintat-o Curții Constituționale.
Într-un alt context, în care nu ar fi existat riscul pierderii banilor din PNRR din cauza neadoptării acestei legi și ar fi existat timpul necesar pentru dezbatere, aș fi retrimis proiectul în Parlament pentru reexaminare. Nu ne permitem să nu accesăm aceste fonduri și nici nu pot accepta o nouă lovitură adusă credibilității României în plan extern.
Cer Parlamentului ca, în sesiunea de toamnă, să reia și să aprofundeze discuțiile asupra acestei legi. Integritatea este un subiect mult prea important pentru societate și trebuie transpus într-o lege aflată dincolo de orice suspiciuni și interpretări”, a transmis vineri Nicușor Dan.









