Sancțiune-record în handbal pentru perechea care a oficiat CSM București – Gloria Bistrița din Supercupa României

sanctiune-record-in-handbal-pentru-perechea-care-a-oficiat-csm-bucuresti-–-gloria-bistrita-din-supercupa-romaniei
Publicitate Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | Dotări Premium - NOCIS

Cuplul din arbitraj format din Gabriel Badiu și Ioan Barbu, ambii din Cluj, au primit suspendare din activitatea handbalistică pentru 10 etape.

Gloria Bistrița a învins CSM Bucureşti, scor 40-38 (17-19, 34-34), după prelungiri în semifinalele Supercupei României în urma unui imens scandal.

Formația din Capitală a acuzat arbitrajul ostil și a dat chiar un comunicat de presă.

„CSM București respectă competiția, adversarii și instituțiile care conduc handbalul românesc. Tocmai de aceea, considerăm că respectul trebuie să fie reciproc.

Ceea ce s-a întâmplat astăzi ridică însă semne serioase de întrebare cu privire la modul în care este tratată echipa noastră și, mai ales, la standardele pe care Federația Română de Handbal dorește să le impună în competițiile pe care le organizează.

CSM București nu este și nu va fi partenerul de antrenament al nimănui.

considerăm legitim să întrebăm care au fost criteriile care au stat la baza delegării arbitrilor pentru această partidă și cine își asumă responsabilitatea pentru prestația acestora”, a susținut clubul Primăriei Capitalei.

Motivația Comisiei de Disciplină a fost motivată astfel: „Conform art. 21 alin. 4 lit. b) din R.O.F.C.C.A, pentru greșita aplicare a regulilor de joc şi a celorlalte regulamente, care influențează în mod direct rezultatul final al jocului sau care favorizează în mod evident una dintre echipe. Sancțiunea se aplică la categoria Liga Națională – feminină”.

Gloria Bistriţa a câştigat duminică, pe teren propriu, trofeul Supercupa României, după ce a învins în finala turneului Corona Braşov, scor 31-18 (17-9). Medalia de bronz a revenit vicecampioanei CSM Bucureşti.

În finala mică, CSM Bucureşti – SCM Râmnicu Vâlcea, scor 35-34 (16-17, 30-30), după prelungiri.

În semifinalele de sâmbătă s-au înregistrat rezultatele: Corona Braşov – SCM Rm. Vâlcea 25-24 şi Gloria Bistriţa – CSM Bucureşti 40-38, după prelungiri.

CSM Bucureşti a reclamat după meci delegarea arbitrilor Barbu – Badiu şi greşelile acestora, cerând FR Handbal, într-un comunicat, să-şi asume maniera de conducere a partidei.

Publicitate Arcadia Spitale și Centre Medicale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *