Ana-Maria Brânză, fosta mare campioană din scrimă, s-a recăsătorit în weekend, la Sinaia, cu partenerul său de viață, Gabi Barbu.
Ceremonia ex-sportivei ajunsă la 41 de ani a fost oficiată de primarul stațiunii, Vlad Oprea, cel care și-a permis să posteze un mesaj pe Facebook.
Ana-Maria Brânză s-a recăsătorit la doi ani și jumătate de la divorț
La două ani și jumătate de la divorț, „Brânzica” s-a recăsătorit, alesul inimii fiind Gabi Barbu, cel despre care primarul stațiunii Sinaia Vlad Oprea susține că a primit cu această ocazie „medalia vieții sale”.
Edilul transmite prospătului cuplu viața lungă, plină de iubire și cât mai multe victorii împreună.
„Am avut bucuria de a oficia cununia unui bun prieten, Gabi Barbu, alături de aleasa inimii sale, Ana-Maria Brânză – campioană mondială la spadă şi una dintre marile sportive ale României.
Dincolo de medalii şi performanţe, am descoperit o femeie caldă, veselă şi plină de farmec. Împreună formează un cuplu frumos, unit de iubire, încredere şi bucuria de a merge mai departe umăr lângă umăr.
Astăzi, Ana-Maria a câştigat cea mai frumoasă „finală”, iar Gabi a primit medalia vieţii sale!
Casă de piatră, dragii mei! Să aveţi parte de o viaţă plină de iubire, sănătate şi cât mai multe victorii împreună!”, a scris edilul în social media.
SURSA FOTO: instagram.com/anamariabranza/
Mariaj de 9 ani și o carieră excepțională
Ana Maria Brânză a mai fost căsătorită timp de 9 ani, în perioada 2015 – 2024, cu Pavel Popescu, fost poloist, neînțelegerile ducând la divorț în urmă cu aproximativ un an și jumătate.
Retrasă din sport în anul 2021, fosta mare sportivă are un palmares fabulos: trei medalii olimpice, șase mondiale și 11 europene, precum și alte multe trofee la Cupă Mondială.
Aurul olimpic a fost cucerit la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro din 2016, în proba pe echipe. În schimb, la individual, legendara scrimeră a câștigat argintul la edițiile din 2008 și 2020.









