Chiar dacă mai sunt câteva luni până la evenimentul de lansare, cel puțin o parte dintre specificațiile Galaxy S27 și S27 Plus sunt confirmate cu ajutorul datelor apărute pe site-ul 3C, autoritatea din China responsabilă cu certificarea echipamentelor de comunicații wireless.

Identificate cu numele model SM-S9520 și SM-S9560, cele două modele Samsung sunt descrise împreună cu informații esențiale care permit determinarea vitezelor de încărcare suportate. Astfel, Galaxy S27 „vanilla” necesită folosirea unui adaptor de alimentare capabil să furnizeze puterea de 2,77 amperi, la o tensiune de 9 volți. Folosind matematică simplă, putem astfel determina că puterea de încărcare în modul Fast Charge rămâne plafonată la 25W.

Cea de-a doua înregistrare atribuită modelului Galaxy S27 Plus indică folosirea unui adaptor de alimentare capabil să furnizeze prin cablul USB-C puterea de 3 amperi la o tensiune de 15 volți, corespunzătoare unei puteri de încărcare Fast Charge de 45W.

Deși informațiile apărute nu permit determinarea capacității acumulatorilor în mod direct, simplul fapt că vitezele de încărcare au rămas neschimbate arată că Samsung în continuare nu dă importanță îmbunătățirilor la acest capitol. Cu puțin noroc, am putea vedea mici ajustări (în sus) ale capacităților de acumulatori, dar dacă puterile de încărcare rămân neschimbate atunci timpii de așteptare vor crește și ei în mod proporțional cu noua capacitate a bateriei.

Interesant este că și modelul „de buget” abia lansat, Galaxy S26 FE, suportă aceeași putere de 45W în modul Fast Charge, la fel sau mai mult decât viitoarele modele premium.

Vizate de un mult așteptat upgrade la acumulatori cu tehnologie siliciu-carbon, Galaxy S27 Ultra și alternativa compactă S27 Pro ar trebui și ele să depășească actuala limită de 60W, pentru ca timpul de încărcare obținut cu acumulatorii mai mari să nu fie perceput ca un pas înapoi.

În timp ce vitezele de încărcare prin USB-C rămân sub semnul întrebării pentru modelele Pro și Ultra, s-ar părea că întreaga serie Galaxy S27 va primi mult „râvniții” magneți necesar pentru folosirea accesoriilor MagSafe, integrați direct sub capacul telefonului. Totuși, surse de încredere arată că vitezele de încărcare wireless ar putea să nu crească atât de mult, sau poate de deloc.

  • Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În weekend mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Urmărește Zona Știri, reviews și video — alege-ți canalul preferat