Deputatul de Iași Simona-Elena Macovei Ilie, liderul grupului parlamentar S.O.S. România, cere Guvernului să prezinte public modul în care vor fi concesionate perimetrele pentru energia eoliană offshore din Marea Neagră și ce beneficii va avea statul român.
„Marea Neagră nu este de vânzare! România trebuie să câştige din energia eoliană offshore
România se află în faţa unei decizii strategice care va produce efecte pentru zeci de ani: concesionarea perimetrelor destinate producerii energiei eoliene offshore din Marea Neagră.
Nu discutăm despre o simplă procedură administrativă şi nici despre atribuirea unor contracte oarecare. Discutăm despre exploatarea unui potenţial energetic naţional, despre infrastructură critică, securitate energetică şi, mai ales, despre modul în care statul român îşi apără interesul economic.
De aceea am cerut Guvernului să explice public cum intenţionează să maximizeze valoarea obţinută de România din aceste concesiuni.
Românii trebuie să ştie cum vor fi fundamentate redevenţele, taxele şi garanţiile datorate statului. Trebuie să ştie care vor fi criteriile de atribuire, care este calendarul concesionării perimetrelor prevăzut de Legea nr.121/2024 şi ce mecanisme vor împiedica transformarea unei resurse strategice într-o afacere profitabilă pentru câţiva, dar dezavantajoasă pentru România.
Este esenţial să aflăm şi cine va suporta costurile racordării noilor capacităţi de producţie la Reţeaua Electrică de Transport.
Nu putem accepta ca profiturile să fie private, iar investiţiile, riscurile şi costurile de infrastructură să fie transferate, direct sau indirect, consumatorului român.
La fel de importantă este transparenţa. Contractele de concesiune, actele adiţionale, condiţiile economice esenţiale şi identitatea beneficiarilor reali trebuie să poată fi cunoscute şi controlate.
Statul trebuie să dispună de instrumente eficiente pentru a verifica cesiunile şi schimbările directe sau indirecte de control asupra societăţilor concesionare.
România nu poate repeta greşelile trecutului, în care active, resurse sau oportunităţi strategice au fost negociate fără ca interesul public să fie pus pe primul loc.
Susţin dezvoltarea capacităţilor energetice ale României.
Susţin investiţiile şi valorificarea potenţialului Mării Negre.
Dar orice investitor care beneficiază de exploatarea unei oportunităţi strategice româneşti trebuie să intre într-un parteneriat corect cu statul român.
Guvernul are obligaţia să răspundă la o întrebare simplă:
Ce câştigă România?
Nu doar investitorul. Nu doar intermediarul.
Nu doar compania care va deţine concesiunea peste câţiva ani.
România şi cetăţenii săi.
Marea Neagră reprezintă un interes strategic naţional. Iar interesul naţional nu se negociază în spatele uşilor închise şi nu se concesionează fără garanţii ferme, transparenţă deplină şi un beneficiu economic real pentru statul român”, a transmis Simona-Elena Macovei Ilie, deputat de Iași, lider grup parlamentar S.O.S. România.









