Turul României ajungela Iași. Restricțiide circulație pe traseul etapeicătre Piatra-Neamț

turul-romaniei-ajungela-iasi.-restrictiide-circulatie-pe-traseul-etapeicatre-piatra-neamt
Publicitate Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | Dotări Premium - NOCIS

Etapa a doua a Turului României 2026 se desfășoară joi, 10 septembrie, pe traseul Iași – Piatra-Neamț, iar trecerea caravanei cicliste va aduce restricții temporare de circulație în municipiul Iași și în mai multe localități din județ. Pentru siguranța sportivilor și a spectatorilor, traficul va fi oprit succesiv pe sectoarele de drum incluse în traseu, urmând să fie reluat după trecerea tuturor participanților la competiție.

„Între 8 și 13 septembrie 2026, Turul României revine cu cea de-a 58-a ediție, într-un format care aduce o premieră istorică: pentru prima dată, startul are loc în afara granițelor. Pe 9 septembrie, plutonul a pornit din Chișinău, iar prima etapă s-a desfășurat integral pe teritoriul Republicii Moldova, până la Ungheni. De aici, Turul continuă în România, traversând Moldova, Carpații Orientali și zona subcarpatică, înainte de a ajunge la București pentru finala competiției.

Joi, 10 septembrie, circulația rutieră va fi restricționată temporar și integral pe mai multe sectoare de drum național în județele Iași și Neamț, în contextul desfășurării etapei 2 a Turului României, care pleacă de la Iași și se termină la Piatra-Neamț. Potrivit programului oficial al cursei, restricțiile de circulație vor fi instituite succesiv pe următoarele sectoare de drum:

În municipiul Iași și județul Iași, pentru desfășurarea startului festiv, circulația va fi restricționată progresiv, în intervalul 11:00–12:00, pe traseul Piața Palatului Culturii – str. Palat – str. Sf. Lazăr – Podu Roș – str. Nicolina – pasaj Nicolina – șos. Nicolina – șos. Tudor Neculai – șos. Voinești, până la ieșirea din municipiu. Circulația se va închide total, până la trecerea caravanei cicliste, pe următorul segment de traseu: Miroslava – Valea Ursului – Vorovești – Proselnici – Voinești – Slobozia (DJ 248A), apoi prin Țibana – Gîrbești – Glodenii Gândului – Războieni – Țibănești (DJ 248A), Jigoreni – Văleni – Suhuleț – Tansa – Dagâța (DJ 246) și Zece Prăjini – Piscu Rusului – Chicerea (DJ 280), până la limita cu județul Neamț.

ÎTraficul rutier se va relua numai după ce toți sportivii și personalul de securitate care desfășoară activități în partea carosabilă au părăsit sectoarele de drum afectate.

Ghidul suporterului local. Recomandări pentru public

Pentru a asigura o atmosferă de sărbătoare, dar și siguranța deplină a spectatorilor și a sportivilor (plutonul rulând cu viteze care depășesc și 40 km/h), organizatorii transmit un set de recomandări utile pentru comunitățile locale:

√ Să vină din timp pe traseu: Se recomandă poziționarea în zonele sigure cu cel puțin 30–45 de minute înainte de orele estimate de trecere, pentru a evita restricțiile de trafic rutier.

√ Măsuri de confort: Spectatorii sunt sfătuiți să aibă la ei apă și protecție solară (șapcă/ochelari), având în vedere staționarea pe marginea drumului.

√ Suport activ pentru sportivi: Publicul este încurajat să aducă steaguri, pancarte sau clopoțele. Încurajările sonore sunt esențiale pentru cicliști, în special pe zonele de urcare din Codri.

√ Pregătirea echipamentelor: Fanii sunt îndemnați să se asigure că au telefoanele încărcate pentru a surprinde imagini spectaculoase cu trecerea caravanei cicliste, pentru a împărtăși momentele și cu prietenii din online.

Program și traseu Turul României 2026:

8 septembrie – Prezentarea Echipelor – Chișinău

9 septembrie – Etapa 1 – Chișinău – Ungheni

10 septembrie – Etapa 2 – Iași – Piatra-Neamț

11 septembrie – Etapa 3 – Piatra-Neamț – Băile Balvanyos

12 septembrie – Etapa 4 – Brașov – Ploiești

13 septembrie – Etapa 5 – Circuit București

Programul complet și traseul integral al Turului României 2026 sunt disponibile pe www.turulromaniei.ro.

Spectacolul ciclist va putea fi urmărit în direct la TV pe Prima Sport 3 precum și pe paginile oficiale de Facebook Tour of Romania și Auchan România, iar rezumate zilnice vor fi difuzate de TVR Sport”, au transmis autoritățile locale.

Publicitate Arcadia Spitale și Centre Medicale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *